Cum vede Mihai Stoica lupta pentru play-off? Adversara surprinzătoare pe care o poate avea FCSB în lupta pentru titlu

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al celor de la FCSB, se așteaptă ca Oțelul Galați să fie una dintre cele 6 echipe care va prinde play-off-ul în actuala ediție de campionat.

Promovată în vara anului 2023 în prima divizie, Oțelul a impresionat în sezonul trecut, fiind aproape de a câștiga play-out-ul și de a triumfa în Cupa României. Începutul noului sezon a fost chiar mai promițător pentru echipa antrenată de Dorinel Munteanu.

Gălățenii se află pe primul loc în campionat după primele cinci etape, iar moldovenii și-au exprimat deja ambițiile pentru o calificare în play-off.

Surpriza lui Mihai Stoica

Această posibilitate este considerată realizabilă și de Mihai Stoica, oficialul campioanei României și fost conducător al gălățenilor înainte de a se alătura echipei roș-albastre la începutul anilor 2000.

Chiar dacă echipa nu a suferit schimbări majore în această vară, Oțelul continuă să surprindă, la fel ca în sezonul 2010-2011, când a răsturnat toate pronosticurile și a câștigat titlul, avându-l tot pe Dorinel Munteanu pe banca tehnică.

„Oţelul Galaţi cred că va juca în play-off sezonul ăsta. Şi cred că în play-off-ul ăsta va fi astăzi cum era la Medicină pe vremuri. Galaţi, U Cluj şi Dinamo se luptă pentru play-off. Galaţiul va fi foarte greu de bătut, e foarte greu să îl baţi.

O văd şi pe Dinamo jucând (n.r. foarte bine). E prematur, nici 20% din sezonul regulat nu s-a finalizat, dar astea 3 îşi depun candidaturile pentru play-off, asta e opinia mea”, a fost analiza lui Mihai Stoica, la Prima Sport.

Play-off identic în ultimele două sezoane

Dacă pronosticul lui Mihai Stoica s-ar îndeplini, jumătate din componența play-off-ului se va schimba față de ultimele două sezoane.

Astfel, atât în stagiunea 2022-2023 cât și în cea încheiată în luna mai, FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Rapid, Farul și Sepsi au fost formațiile care au terminat SuperLiga între primele 6 clasate.

Mihai Stoica are un motiv în plus de apreciere pentru gălățeni după ce moldovenii i-au învins de două ori pe Olaru & Co pe terenul lor în mai puțin de un an.

Lasă un comentariu