Se pare că la CSA Steaua s-a găsit o „gaură” în buget de 20 de milioane de euro în urma anchetei efectuate de Corpul de Control al premierului Marcel Ciolacu, sau cel puțin așa susține Gigi Becali.
Dacă suma e reală, CSA Steaua intră în faliment pe loc, iar șefii clubului ar trebui să plătească în fața judecătorilor! Ce „gaură neagră”, de zeci de milioane de euro, ar fi în bugetul echipei Armatei, după ancheta Corpului de Control trimis de premierul Marcel Ciolacu: „Atât am auzit că e”
După cum se știe deja foarte bine, după ce oficialii CSA au reușit să blocheze închirierea arenei din Ghencea de către FCSB pentru acel meci cu Dinamo din etapa a doua a Superligii, prim-ministrul a dispus o investigație din partea Corpului de Control, îndreptată către clubul aflat în subordinea MApN.
Iar acum, la mai bine de două săptămâni de la acel moment, au început să apară în spațiul public primele informații referitoare la rezultatele anchetei respective. De exemplu, Gigi Becali, patronul de la FCSB, clubul care se află în mai multe litigii cu Steaua, susține că deține informații conform cărora la clubul din Ghencea s-a descoperit o „gaură” în buget de 20 de milioane de euro.
„Pe mine mă deranjează că ei se fac stăpâni pe viaţa mea, pe banii mei. Tu mă obligi pe mine să fac eu activitatea asta, Federația (n.r. referitor la un alt subiect). Cum să fac să nu mă enervez, ies. Toate lucrurile, încet, încet… Va veni odată un bărbat şi va pune la punct lucrurile astea nedrepte. A venit Ciolacu. Cică 20 de milioane de euro (n.r. despre „gaura” găsită de Corpul de Control al prim-ministrului la CSA Steaua), comentaţi voi. Peste. Nu vorbesc, vorbiţi voi. Nu mai comentez că avem contract şi nu ne mai dau stadionul”, a spus Gigi Becali, potrivit fanatik.ro.
Ce ar putea însemna acest lucru pentru „militari”, dacă informația oferită de Gigi Becali se confirmă
În cazul în care această informație se va dovedi a fi una reală, sunt șanse destul de mari ca Guvernul României, prin Ministerul Apărării Națională, să decidă oprirea finanțării pentru CSA Steaua, fapt ce ar putea fi practic sinonim cu falimentul pentru clubul din Ghencea, în cazul în care oficialii acestuia nu vor reuși asocierea cu o entitate privată, scenariu la care se lucrează deja de ceva timp, dar care însă nu s-a materializat în niciun fel până în prezent.
De asemenea, în acest scenariu, există posibilitatea ca oficialii Clubului Sportiv al Armatei Steaua să fie chiar chemați în fața Justiției, pentru modul deficitar, dacă se va dovedi așa, în care au gestionat banii publici alocați acestei entități.