Dan Șucu îl vrea pe Alexandru Musi la Rapid! Patronul giuleștenilor a început deja demersurile pentru transfer
La doar 20 de ani, Alexandru Musi ar putea face un pas important în carieră. Dan Șucu (62 de ani), finanțatorul Rapidului, este interesat de transferul tânărului jucător de la FCSB și pare dispus să investească în acest sens.
Nemulțumit de evoluțiile lui Musi, patronul FCSB, Gigi Becali, este gata să renunțe la extrema stângă în această vară. Fotbalistul se află și pe lista altor două cluburi importante din Superliga: Dinamo și U Cluj.
Rapid intră pe fir pentru Musi
Potrivit Fanatik, Rapid a făcut deja primul pas: conducerea clubului din Giulești a luat legătura cu impresarul lui Musi, semn clar că discuțiile sunt pe cale să înceapă. Dan Șucu este pregătit să achite o sumă importantă pentru internaționalul U21, dorind să-l aducă în tricoul vișiniu.
„Gigi Becali s-a declarat în repetate rânduri nemulțumit de randamentul lui Musi în actualul sezon și a transmis că este dispus să-l lase să plece în vară – dar nu gratis, ci contra unei sume de transfer”, notează sursa citată.
Cifrele lui Musi în acest sezon
- 3 goluri și 1 assist în 31 de meciuri pentru FCSB
- 800.000 de euro – cota sa de piață, conform Transfermarkt