FCSB a fost învinsă de Manchester United, scor 0-2, pe Arena Națională, în ultima rundă din faza principală a Europa League. Echipa engleză s-a impus prin golurile marcate de Diogo Dalot (60′) și Kobbie Mainoo (68′). FCSB a încheiat competiția pe locul 11 și va juca în 16-imi împotriva echipelor Royale Union Saint-Gilloise (Belgia) sau PAOK Salonic (Grecia), adversarul urmând să fie stabilit la tragerea la sorți de vineri.
Reacția lui Daniel Bîrligea după FCSB – Manchester United 0-2
Daniel Bîrligea, atacantul celor de la FCSB, a avut o ocazie uriașă în repriza secundă, când a lovit bara porții lui Manchester United cu un șut de la distanță. La final, vârful transferat de la CFR Cluj a vorbit despre cum a trăit meciul, le-a făcut o promisiune fanilor și a spus că nu are o echipă favorită pentru următorul adversar din Europa League.
„Asta e. Am încercat, din păcate nu a intrat. Ne doream și victoria, nu doar un gol frumos. Mai avem o șansă să ajungem în optimi. O să luptăm cu toate forțele, asta e tot ce putem face acum.
Știam că sunt buni, că au calitate mare și ne-am pregătit să luptăm. Eram pregătiți pentru o luptă. Am dat totul până nu am mai putut. După ce au dat gol, am încercat să recuperăm, dar ne-am deschis și au făcut 2-0. Sunt fericit pentru ce au făcut colegii și avem moral să luptăm cu oricine.
Dacă Popescu marca, cu siguranță ne-ar fi dat moral și am fi luptat și mai mult, dar așa a fost meciul. Acceptăm și mergem mai departe.
A fost o seară magnifică. Le mulțumim tuturor celor care au venit. Stadionul a fost plin, chiar mai mult decât sold out! Atmosfera a fost una rar întâlnită, ne-au susținut din tot sufletul. Din păcate, nu am reușit să le oferim victoria, dar sunt sigur că o vom face în 3 zile. Din păcate, nu voi fi eu pe teren, dar am încredere maximă în colegi.
PAOK sau Saint-Gilloise? Nu contează. O să ne luptăm cu oricine. Nu ne uităm la nume”, a spus Daniel Bîrligea.
Posibile adversare pentru FCSB în play-off-ul Europa League
Campioana României ar putea înfrunta Union St. Gilloise (Belgia, locul 21) sau PAOK Salonic (Grecia, locul 22) în play-off-ul Europa League. Ambele echipe au fost învinse în ultima rundă a fazei principale. Belgienii au pierdut în fața celor de la Rangers, scor 1-2, în timp ce PAOK, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, a cedat pe terenul celor de la Real Sociedad, scor 0-2.
FCSB s-a mai întâlnit cu PAOK Salonic în această competiție, reușind să câștige pe „Toumba”, cu 1-0, grație unui gol marcat de Daniel Bîrligea.
În optimi, FCSB ar putea da piept cu Eintracht Frankfurt (Germania, locul 5) sau Olympique Lyon (Franța, locul 6). Pentru a ajunge acolo, FCSB trebuie mai întâi să treacă de play-off.
Programul meciurilor din play-off
Meciurile din play-off se vor disputa în dublă manșă. Partida tur va avea loc pe 13 februarie, iar returul va fi pe 20 februarie. FCSB, având locul 11, va fi cap de serie la tragerea la sorți, ceea ce înseamnă că returul va avea loc la București.
Învingătoarele din play-off vor continua în optimile UEFA Europa League, care sunt programate pentru 6 și 13 martie. Sferturile de finală vor avea loc pe 10 și 17 aprilie, iar semifinalele pe 1 și 8 mai.
Marea finală a UEFA Europa League 2025 se va juca pe 21 mai, pe stadionul „San Mames” din Bilbao.