Ce frumoasă e viața de român, dar mai ales de suporter. Nu trece măcar o zi în care să nu ne arătăm limitele din punct de vedere al educație. E de știut la noi că fanii oricărei echipe din România sunt puțini mai acizi. Nu toți dar in mare parte reușim cumva să ieșim în relief la aproape toate domeniile. Unde sunt doi români, unul se vinde.
„Pleacă, sclavule!” Sediul lui FCU Craiova a fost vandalizat de fani! Huliganii i-au lăsat lui Mititelu o coroană funerară acasă
FCU Craiova și-a ales antrenor după demiterea lui Marius Croitoru, însă conducerea i-a înfuriat pe fani.
Nicolo Napoli (60 ani) s-a întors pe banca tehnică a lui FCU Craiova pentru a noua oară, după ce Marius Croitoru a fost demis. Alegerea a fost surprinzătoare pentru fani, unii dintre ei reacționând extrem de agresiv, în special în contextul în care italianul a fost demis în iunie 2022 și anunța că nu are în planuri să mai revină pe banca oltenilor.
Fanii lui FCU Craiova au avut reacții agresive la adresa lui Adrian Mititelu încă de la demiterea lui Marius Croitoru, huiduindu-l la fiecare meci și adresându-i injurii. După numirea lui Nicolo Napoli, suporterii au mers la sediul echipei pentru a-l vandaliza, iar unii au mers mai departe și au lăsat acasă la finanțator o coroană funerară.
Stadionul din Tg. Jiu, vandalizat de olteni
Fanii nu s-au oprit doar în Craiova, ci au mers și la Tg. Jiu, unde au vandalizat și stadionul pe care oltenii urmează să joace meciul cu FC Voluntari din grupele Cupei României.
Mititelu, atac la adresa fanilor lui FCU
„Un adevăr care e crunt. Craiova are suporteri de rezultat. Ăștia sunt… Restul sunt o mie, două care au venit peste tot cu noi… restul sunt suporteri de rezultat. Și nu numai la noi, că și la cealaltă echipă, care ne-a furat o mare parte din suporteri, e același lucru.
La Craiova când nu ai rezultate… suporterii stau acasă. Încep să critice, ei sunt foarte pricepuți la fotbal, ei știu ce trebuie făcut: bagă-l pe ăla, schimbă-l pe ăla. Ăla e prost, ăla e bun. În toată România e acest fenomen, mai ale în sud”, a spus Adrian Mititelu la PRO ARENA, în emisiunea „Ora exactă în sport”.