Decizia luată de Trabzonspor în privința lui Adrian Șut

Adrian Șut (23 de ani) se află în atenția mai multor cluburi din străinătate, iar Gigi Becali (64 de ani) a anunțat că vrea 3 milioane de euro în schimbul mijlocașului de la FCSB.

Turcii anunță că Trabzonspor vrea să se retragă din cursa pentru transferul lui Șut

Adrian Șut a fost curtat intens de Trabzonspor în ultima perioadă, iar campioana Turciei a oferit două milioane de euro în schimbul acestuia.

De cealaltă parte, Gigi Becali a spus clar că nu își dorește să renunțe la mijlocaș decât în cazul în care primește cu un milion de euro mai mult, astfel că discuțiile au fost întrerupte la un moment dat.

Acum, publicația Aspor anunță că Trabzonspor este gata să abandoneze pista Adrian Șut, asta deoarece oficialii clubului consideră că suma cerută de Gigi Becali este una mare, ținând cont că fotbalistul se află în ultimul an de contract cu FCSB.


Cu toate acestea, există șanse ca Gigi Becali să-l vândă pe Adrian Șut în această iarnă, asta după ce agentul Florin Vulturar a dezvăluit că există și alte cluburi interesate de fotbalist.

Adrian Șut, după meciul cu CFR Cluj: ”Nu mă gândesc la o plecare”

La finalul jocului cu CFR din Liga 1, Adrian Șut a declarat că prioritatea sa este FCSB și nu se gândește la un transfer, în ciuda informațiilor vehiculate în ultimele săptămâni.

”Nu mă gândesc la o plecare, sunt la Steaua (n.r. FCSB) și o să dau tot ce pot pentru această echipă. Noi luptăm până la final și cred că o să avem un cuvânt greu de spus în acest campionat.

Trebuie să legăm victoriile și atunci o să urcăm în clasament. Acum suntem supărați că am pierdut, dar încercăm să ștergem cu buretele și să mergem la Botoșani să câștigăm”, a spus Șut, după meci.

Lasă un comentariu