Declarația care aruncă totul în aer. „FCSB este continuatoarea Stelei! Tot ce a câștigat Talpan cu CSA poate fi contestat”

FCSB, continuatoarea Stelei! O nouă declarație bombă aruncă în aer conflictul dintre echipa lui Gigi Becali și CSA.

FCSB ar fi continuatoarea Stelei. O nouă ipoteză șocantă a apărut după ce fostul președinte LPF, Dumitru Dragomir, a dezvăluit în exclusivitate la „Max Profețiile lui Mitică” că FRF şi CSA Steaua funcţionează în ilegalitate. 

„Din punctul meu de vedere succesorul CSA Steaua e clubul FC Steaua București înființat de domnul Gigi Becali. Acest club s-a înființat ca Club Sportiv de drept privat, atunci, prin anul 2000, ca Asociație Sportivă. Asta era prevederea. Să se reorganizeze ca și club de drept privat să poată fi afiliat la Federație.

Clubul Sportiv cu care se tot bate cu pumnii în piept domnul Talpan e înființat printr-un ordin al ministrului Dușa în 2013 sau 2014. El apare înscris în evidențele Ministerului Apărării ca Unitate Militară cu indicativ militar. Stadionul Steaua pe care toată lumea vrea să joace fotbal e înscris ca și cazarmă militară cu indicativ militar.

Dar eu nu am găsit nicăieri în lege că o Unitate Militară poate să înființeze un Club Sportiv. Singurele referiri în Legea Sportului privind sportul militar e la art. 7 care spune despre pregătirea în Unitatea Militară, să facă sport pe acolo, să-i mențină în formă, ș.a.m.d. Și mai era o referire la art. 12 al. 3 din Legea 69/2000 care prevedea că pe durata stagiului militar, unitățile militare sunt obligate să asigure condițiile de pregătire pentru sportivii de performanță care satisfac stagiu militar. Acest articol a devenit nul pentru că s-a desființat stagiul militar obligatoriu.

Deci CSA Steaua nu are ce căuta în fotbal, rețineți! Nu la FRF sau mai știu eu ce. Eu nu știu ce avocați a avut domnul Becali, că dacă avea niște avocați deștepți putea să invoce reorganizarea art. 24 și îl trimitea pe Talpan să facă poze pe stadion. Continuatoarea echipei Steaua e FCSB pentru că s-a reorganizat drept club privat la începutul anilor 2000”, a declarat Ștefan Popescu

Sigla, palmaresul și numele, totul trebuia să rămână la FCSB

(n.r. – tot ce a câștigat Talpan în justiție e lovit de nulitate? Totul se poate anula?) Bineînțeles. Sunt căile extraordinare de atac. Dacă n-a trecut un an de zile de la data când s-a pronunțat hotărârea definitivă sau făcută o sesizare la procurorul general pentru inițierea unui recurs în interesul legii. Sigla, palmaresul, totul trebuia să rămână la FCSB”, a adăugat președintele FRPS.

Un comentariu la „Declarația care aruncă totul în aer. „FCSB este continuatoarea Stelei! Tot ce a câștigat Talpan cu CSA poate fi contestat””

  1. Nu mai mânjiți numele Steaua cu FCSB, pentru că legal nu poate fi. Doar dacă Becali ii cumpără pe toți, că Steaua nu a cumpărat -o.Pop

    Răspunde

Lasă un comentariu