Dinamo a luat o decizie importantă în privința lui Cristi Mihai. Mijlocașul în vârstă de 22 de ani, transferat de la UTA Arad în vara anului 2025 pentru 350.000 de euro, a fost trimis la echipa secundă a clubului.
Fotbalistul a fost titular în victoria obținută vineri de Dinamo II, scor 3-1, pe terenul celor de la Axi Mihăilești, în etapa a 13-a din Liga 3. Mai mult, acesta a fost folosit pe postul de fundaș central, o poziție neobișnuită pentru el. GSP.ro
Dinamo vrea să-l împrumute pe Cristi Mihai în această iarnă
Măsura vine după ce mijlocașul a prins foarte puține minute la prima echipă în actualul sezon. Sub comanda lui Nuno Campos, Cristi Mihai a bifat doar patru apariții oficiale, în care a adunat 78 de minute.
Conducerea clubului ia în calcul să-l împrumute în perioada de mercato din iarnă, astfel încât jucătorul să poată evolua mai mult. Pe postul său există concurență, printre variantele avute la dispoziție de staff numărându-se Andrei Mărginean, Alberto Soro și Matthias Verreth. GSP.ro
Cota de piață a fotbalistului a scăzut
Cristi Mihai era considerat o investiție importantă la momentul transferului de la UTA. În vara anului trecut, cota sa de piață ajunsese la 900.000 de euro, însă între timp a scăzut la 650.000 de euro, potrivit Transfermarkt.
Mijlocașul mai are contract cu Dinamo până în vara anului 2030, iar actualul sezon este ultimul în care poate beneficia de regula U21. De la sosirea în Ștefan cel Mare, a adunat 32 de apariții, un gol și două pase decisive. GSP.ro