Scandalul izbucnit după partida Sepsi – Dinamo, câștigată de „câini” cu 2-0, capătă proporții. Arpad Antal a anunțat că a depus sesizări oficiale atât la Federația Română de Fotbal, cât și la UEFA, în urma scandărilor xenofobe și antimaghiare reclamate la meciul disputat vineri, 9 octombrie, la Sfântu Gheorghe.
Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, acesta a cerut analizarea înregistrărilor audio-video, sancțiuni disciplinare și aplicarea strictă a protocolului împotriva discriminării. În opinia sa, întreruperea temporară a partidei nu a fost suficientă, deoarece scandările ar fi continuat după reluarea jocului.
„Pe 9 octombrie, pe stadionul din Sfântu Gheorghe, am asistat din nou la un spectacol al urii: zeci de minute de scandări xenofobe și antimaghiare de o agresivitate extremă din partea galeriei oaspete”, se arată în comunicatul publicat de Arpad Antal.
Acesta susține că a solicitat FRF să analizeze probele și să aplice sancțiuni celor vinovați, dar și să se asigure că arbitrii și observatorii aplică fără ezitare regulile împotriva discriminării. Sesizarea către UEFA urmărește, printre altele, obținerea unui raport din partea federației române și monitorizarea procedurilor disciplinare.
Reprezentantul comunității a transmis că stadioanele nu trebuie să devină locuri în care sunt tolerate manifestările de ură etnică și a cerut o abordare fermă, bazată pe principiul toleranței zero.
Dioszegi: „Noi i-am lăsat 1.000 în tribună, deși trebuiau să intre doar 415”
Laszlo Dioszegi a reacționat și după anunțul privind sesizările depuse la FRF și UEFA. Patronul lui Sepsi susține că formația sa a dat dovadă de ospitalitate înaintea meciului, acceptând un număr mult mai mare de suporteri dinamoviști decât cel prevăzut inițial și permițând comercializarea tricourilor DDB în interiorul stadionului.
„E mai bine ca noi să vorbim despre mâncare decât să vorbim despre ce au făcut suporterii lor. Înaintea partidei, cu câteva zile, președintele DDB mi-a cerut să intre 1.000 de suporteri. Noi i-am lăsat. Ba, mai mult, i-am lăsat să vândă tricouri în stadion”, a declarat Dioszegi la Digi Sport Matinal.
Oficialul covăsnenilor afirmă că scandările au început să se intensifice din minutul 55 și că situația nu poate fi justificată prin rivalitatea sportivă. Acesta a precizat că nu își dorește ca Sepsi să câștige la masa verde și a recunoscut că Dinamo a fost echipa mai bună pe teren.
„Nu ne dorim să câștigăm la masa verde. Meciul trebuie să se joace pe teren. Dinamo a fost mai bună ca noi. Dar nu e normal ca noi să fim văzuți altfel. Nu vrem politică, nu vrem autonomie, nu vrem nimic! Vrem să jucăm fotbal”, a transmis patronul lui Sepsi.
„A fost o diversiune pentru a ascunde scandalul cu strigătele xenofobe”
Dioszegi a revenit și asupra conflictului cu Andrei Nicolescu, pornit de la nemulțumirile președintelui dinamovist privind mâncarea oferită în loja oaspeților. Patronul lui Sepsi consideră că discuția despre platourile cu mâncare a mutat atenția de la incidentele din tribune.
„Trebuie să ne concentrăm la fotbal și nu dacă platoul are salam sau parizer. A fost o diversiune din partea lor pentru a ascunde scandalul cu strigătele xenofobe. E foarte clar”, a afirmat Dioszegi.
Acesta a povestit și un episod dintr-o deplasare anterioară a celor de la Sepsi pe terenul lui Dinamo, susținând că atunci delegația covăsneană a primit doar trei pizza la pauză, împărțite între 16 persoane. Dioszegi a spus că nu a făcut atunci publică nemulțumirea, dar a criticat faptul că Nicolescu a ales să vorbească despre protocolul de la Sfântu Gheorghe.
În acest moment, sesizările anunțate de primarul din Sfântu Gheorghe pun presiune pe forurile fotbalistice să analizeze incidentele. Depunerea plângerilor nu înseamnă însă că Dinamo a fost sancționată: eventualele măsuri vor depinde de verificarea probelor și de procedurile disciplinare.