FC Voluntari – Farul Constanța s-a încheiat 4-2.
Cele două echipe s-au întâlnit în a 17-a etapă din primul eșalon al României, pe stadionul „Anghel Iordănescu” din Voluntari. La capătul celor 90 de minute, gazdele au obținut toate cele trei puncte.
Elevii lui Gică Hagi, la pământ după eșecul usturător cu FC Voluntari: „Suntem într-un moment”
Rivaldinho, care a înscris două goluri împotriva ilfovenilor, a vorbit după meci despre evoluția Farului Constanța și a subliniat că echipa a jucat slab și că e un moment dificil la club.
„Trebuie să strângem rândurile. Deja e un moment greu la noi. Trebuia să facem altceva faţă de prima repriză. Apoi am luat iar gol. Nu vreau să scot meritul Voluntariului, dar cred că şi noi am jucat foarte slab. E greu de explicat. Nu e momentul să căutăm scuze, suntem împreună. Doar noi putem schimba ce a fost până acum.
Noi suntem într-un moment în care nu contează cine e pe bancă. Trebuie să facem diferenţa, să jucăm mai bine. Nu trebuie să căutăm alibi. Trebuie să avem speranţă. Trebuie să luptăm, o să fie foarte greu. Dacă o ţinem tot aşa, o să fie şi mai greu”, a spus Rivaldinho după eșecul usturător cu FC Voluntari.
FC Voluntari – Farul Constanța 4-2
Robert Popescu a deschis scorul în minutul 10, iar Andrei Dumiter a realizat o „dublă” în continuarea primei părți: minutul 23, respectiv minutul 37.
În repriza secundă, Rivaldinho a micșorat diferența (minutul 47), doar că autogolul lui Dan Sîrbu din minutul 55 a readus diferența de trei goluri în favoarea gazdelor.
În minutul 64, Rivaldinho și-a trecut și el în cont o „dublă”, iar tabela de marcaj a rămas nemodificată până la capătul celor 90 de minute.
Antrenorul este acelasi, jucătorii sunt aceeași doar împrejurările nu mai sunt aceleași. Când adversarii se împiedeca singuri cineva trebuie să câștige și a câștigat Farul și aceasta nu pentru că au fost foarte buni. Aceasta se numește beție cu apa rece.