Elias Charalambous a venit cu replica, după ce Gică Hagi l-a criticat

Eduard Radaslavescu (19 ani) a fost transferat gratis de FCSB la Farul Constanța, la doar doi ani după ce actuala campioană a României îl achiziționase de la ”Marinari” pentru suma de 850.000 de euro. La conferința de presă premergătoare meciului cu Unirea Slobozia, Gică Hagi a criticat FCSB pentru modul în care l-au utilizat pe Radaslavescu pe teren.

”La FCSB nu a jucat niciodată pe postul lui. Niciodată. El s-a consacrat ca inter. Plus că nu i s-a dat posibilitatea să joace prea mult. Înainte era la loturile naționale și juca în play-off. Nu știu de ce, nu este treaba mea, eu spun doar ce am văzut de aici, de la Constanța. Încercăm să-l readucem la același nivel, dar va fi o muncă foarte grea. Trebuie să-l ridicăm foarte bine și fizic, și mental, să poate să facă ceea ce făcea când juca la noi”, declara Gică Hagi.

Înaintea debutului în SuperLigă împotriva echipei ”U” Cluj, meci care va fi transmis pe Digi Sport 1 sâmbătă, 13 iulie, de la ora 22:00, Elias Charalambous a susținut o conferință de presă.

Printre altele, antrenorul cipriot a fost întrebat despre afirmațiile făcute de Gică Hagi în legătură cu jucătorul care a evoluat pentru FCSB în ultimele două sezoane.

”A avut multe şanse! A jucat mult! Bine, nu a fost titular în multe meciuri, dar a avut şanse aici Radaslavescu. Oricine poate avea opinii. Noi vedem meciul în felul nostru, alţi antrenor văd în felul lor. Eu nu judec pe nimeni. Respect toate opiniile.

Nu vreau să discut despre astfel de lucruri, sunt aici să vorbesc despre fotbal şi despre echipa mea. Nu îi voi judeca niciodată pe ceilalţi antrenori în legătură cu postul în care pun anumiţi jucători… în special pe Gică Hagi, o legendă a fotbalului din România. Nu sunt omul potrivit să judec un astfel de om. Este o legendă, îl respect.

Avem mulţi jucători. În loc să rămână aici şi să nu joace multe minute, a fost mai bine pentru el să meargă la un club la care să joace mai mult. Îi doresc tot binele şi să joace mai multe minute”, a declarat Elias Charalambous.

Eduard Radaslavescu utilizat de Gică Hagi la o zi de la transferul de la FCSB

La o zi de la revenirea la Farul, Eduard Radaslavescu a jucat în meciul pierdut de Farul lui Gică Hagi în fața celor de la Unirea Slobozia, scor 0-1, în prima etapă a noului sezon din SuperLiga.

Eduard Radaslavescu a fost introdus de Gică Hagi în partea a doua a jocului de la Ovidiu, în locul lui Ionuț Cojocaru.

Fostul fotbalist de la FCSB nu a reușit să-și ajute colegii prea mult, iar Farul a început noul sezon cu o înfrângere.

Lasă un comentariu