FCSB a învins-o pe Farul, scor 2-1, și a câștigat matematic titlul din Superligă. Emil Grădinescu, unul dintre comentatorii partidei la Prima Sport și Orange Sport, a trimis o „înțepătură” la adresa rivalei CSA Steaua.
Sâmbătă, de la ora 11:00, CSA Steaua a obținut o victorie confortabilă împotriva echipei CSM Slatina, cu scorul de 2-0, în runda a cincea a play-out-ului Ligii a Doua. Meciul s-a desfășurat pe arena din Ghencea în fața a 1.117 spectatori, conform datelor oficiale furnizate de organizatori.
În timp ce comenta meciul FCSB – Farul pe Prima Sport 1 și Orange Sport 1, Emil Grădinescu a făcut o ironie la adresa asistenței la meciul CSA Steaua – CSM Slatina.
„Azi, pe stadionul Steaua, au fost OFICIAL 30.137 de scaune goale (1.117 spectatori anunțați”.
La derby-ul de titlu dintre FCSB și Farul, aproape 30.000 de spectatori au fost prezenți în tribune. Atmosfera a devenit festivă încă din minutul 70, pe măsură ce jocul se desfășura în favoarea clară a echipei gazdă.
Între suporterii formației „militare” și Emil Grădinescu este un conflict mocnit de ani buni. În 2021, fanii au trimis mai multe petiții către CNA, cerând ca omul de televiziune să nu o mai numească „Steaua” pe FCSB.
Te umflă râsul când citești plângerea, serios! M-au sunat mulți prieteni, amici, care exact așa mi-au zis: că nu s-au mai amuzat de multă vreme atât de tare cum au făcut-o când au văzut ce reclamație fac cei de la CSA Steaua. Conținutul reclamației e produsul unor minți prea înfierbântate. Orice om de bună-credință realizează că ceea ce se invocă în ea sunt doar aberații.
– Emil Grădinescu, comentator sportiv