FCSB caută să-și întărească lotul în perioada de mercato din iarnă, iar în ultima vreme, ”roș-albaștrii” au testat ”piața” din Africa de Sud.
Cei de la FCSB i-ar fi găsit deja înlocuitorul lui Andrea Compagno (27 de ani), golgheterul echipei din sezonul trecut.
Este vorba despre Efmamjjasond Gonzalez (24 de ani), atacant care a mai fost în vizorul FCSB-ului și în urmă cu o lună, anunță thesouthafrican.com.
Sud-africanii vorbesc deja despre faptul că cei de la FCSB au făcut o propunere pentru vârful de atac, însă rămâne de văzut dacă se va concretiza ceva în perioada următoare.
Efmamjjasond Gonzalez este împrumutat în acest sezon de bolivienii de la Real Santa Cruz la Kaizer Chiefs, în Africa de Sud. Acesta este columbian și are un prenume bizar, motiv pentru care a fost supranumit ”Calendarul”.
Părinții săi au decis să-i pună un nume unic, format din inițialele lunilor anului: Enero, Febrero, Marzo, Abril, Mayo, Junio, Julio, Agosto, Septiembre, Octubre, Noviembre, Diciembre.
- 500 de mii de euro este cota de piață a lui Gonzalez potrivit Transfermarkt.
Crescut de Atletico Nacional (Columbia), fotbalistul a mai evoluat la San Lorenzo II, All Boys și San Miguel (Argentina), înainte de a ajunge în Bolivia. Dacă în precedenții 3 ani a marcat în total doar două goluri, în 2023 atacantul 1,89 metri a punctat de 8 ori.
mai bine il rugati pe ngezana sa vb cu el, poate se cunosc