FCSB are șansa să joace pe stadionul din Ghencea în startul sezonului, pentru că Arena Națională este ocupată cu organizarea concertului Depeche Mode.
FCSB, care s-a clasat pe locul 2 în ediția 2022-2023 a campionatului, în spatele Farului Constanța, va începe parcursul european de pe 27 iulie, în turul 2 preliminar UEFA Conference League. Numai că, echipa patronată de Gigi Becali nu va putea să joace meciurile de pe teren propriu pe Arena Națională, pentru că pe 26 iulie stadionul va găzdui concertul lui Depeche Mode la București.
Evenimentul necesită o pregătire riguroasă, așa că FCSB este nevoită se plece din capitală și pentru primele două meciuri din campionat, locația aleasă fiind arena Arcul de Triumf. Asta pentru că CSA Steaua, în frunte cu Florin Talpan, se opun ca clubul patronat de Gigi Becali să evoluze pe stadionul din Ghencea.
Victor Becali militează ca FCSB să evolueze pe stadionul din Ghencea
Victor Becali încă nu înțelege cum de FCSB nu poate juca partidele de pe teren propriu pe stadionul din Ghencea. Agentul FIFA este de părere că inclusiv fanii înfocați ai echipei din Liga 2 au înțeles că clubul patronat de Gigi Becali este susținut de mai multă lume, dovadă meciul cu CFR Cluj, din antepenultima rundă a campionatului, când și-au făcut apariția 43.000 de spectatori.
„Nu este normal să nu poată juca o echipă (n.r. FCSB) care vrea să plătească. Acum, cred că și cei mai înfocați suporteri pe care îi are CSA Steaua au văzut câți fani au fost la ei atunci când au jucat cu Dinamo și câți suporteri au fost la FCSB atunci când au jucat cu Viitorul (n.r. Farul) sau CFR Cluj”, a declarat Victor Becali pentru ProSport.
Gigi Becali trimite Curtea de Conturi în Ghencea: „Să vedem cum o să le explice deciziile astea!”
„Noi am făcut cereri şi pentru Arcul de Triumf şi pentru Ghencea să jucăm, atâta timp cât nu putem pe Arena Naţională. Cu Arcul de Triumf nu ştiu ce să zic, o să fie destul de aglomerat în perioada aia şi s-ar putea să nu reziste atât de bine gazonul. Nu ştiu încă unde jucăm (n.r. în începutul sezonului).
Pe stadionul Steaua noi o să facem cereri în continuare. Nu mă interesează să mă mai cert, nu o să mă mai cert cu nimeni de acolo. Dar, o să insist să închiriez stadionul.
Până acum, ei mi-au spus că nu există cadru legal să închirieze stadionul. Ăsta e motivul. Aşa mi s-a transmis. Stai să vedem, că e caz pentru Curtea de Conturi. Păi vorbim de un stadion din bani publici care nu produce nimic, doar cheltuie.
Voi vă daţi seama despre ce vorbim? Ei refuză banii de închiriere ca să îl ţină gol. O să aibă mari probleme. Că până la urmă o să vină Curtea de Conturi şi o să îi tragă la răspundere. Treaba lor, v-am zis.Să vedem cum o să le explice deciziile astea”, a spus Gigi Becali pentru Fanatik.