Cum era de așteptat, spiritele au fost încinse atât înainte de derby cât și după, atât pe teren cât și în tribune… Iar acum, a venit nota de plată pentru cele două echipe.
Comisia de Disciplină din cadrul FRF a sancţionat, miercuri, cluburile FC Rapid şi FCSB cu penalităţi de 11.250 de lei, respectiv 10.000 de lei ca urmare a incidentelor provocate de suporteri la meciul direct, informează site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.
Gruparea FC Rapid a fost sancţionată cu 11.250 de lei pentru introducerea şi aprinderea de materiale explozive, incendiare şi fumigene pe Arena Naţională.
FCSB și Rapid, amendate după incidentele de la derby!
La rândul său, clubul FCSB a primit 10.000 de lei pentru pentru introducerea şi aprinderea de materiale explozive, incendiare şi fumigene, dar şi o penalitate sportivă de 5.000 de lei pentru scandările rasiste şi xenofobe ale fanilor la adresa adversarilor.
De menţionat că gruparea FCSB a fost încadrată de Comisia de Disciplină la cea mai mică sancţiune din Regulamentul Disciplinar pentru rasism şi xenofobie, respectiv 5.000 de lei, deşi, conform articolului 54.2 permitea penalităţi între 5.000 şi 70.000 de lei.
„În temeiul art. 82.1 şi 3.a şi c, raportat la art. 83.2.d din RD, se sancţionează clubul FC FCSB cu penalitate sportivă de 10.000 lei; În baza art. 82.1 şi 3.b, raportat la 83. 2.c, cu aplicarea art. 54.2 din RD, se sancţionează clubul FC FCSB cu penalitate sportivă de 5.000 lei
În temeiul art. 45.1 din RD, clubul FC FCSB va executa sancţiunea pentru abaterea cea mai gravă, respectiv penalitate sportivă de 10.000 lei. În temeiul art. 82.1 şi 3.a şi c, raportat la art. 83.2.b din RD, se sancţionează clubul FC Rapid 1923 cu penalitate sportivă de 11.250 lei”, se menţionează în soluţia comisiei.
Eliminat în meciul cu FCSB, jucătorul rapidist Junior Morais a fost încadrat la comportament violent şi sancţionat cu 3 etape de suspendare şi o penalitate sportivă de 7.000 lei.
Tot miercuri, Comisia de Disciplină l-a sancţionat pe Christian Irobiso (Petrolul Ploieşti) cu trei etape de suspendare şi o penalitate sportivă de 5.000 lei, şi pe Alexandru Chipciu (Universitatea Cluj) cu o etapă şi 740 lei.