FCSB pleacă astăzi spre Danemarca, pentru manșa decisivă contra lui Nordsjaelland, în turul III preliminar al Conference League.
- În acest moment, nicio televiziune din România nu a semnat vreun contract cu agenția care deține drepturile de transmisie TV a meciului retur dintre Nordsjaelland și FCSB
- Câștigătoarea acestui meci va juca în play-off-ul Conference League cu învingătoarea dublei Sabah Baku – Partizan Belgrad, 2-0 în tur.
FCSB a închiriat un charter pentru una dintre cele mai scumpe deplasări din ultimii ani. Doar pentru deplasarea în Nordul Europei, Gigi Becali a fost nevoit să scoată din buzunar 100.000 de euro.
FCSB a plecat spre Danemarca, pentru returul cu Nordsjaelland
Delegația celor de la FCSB a ajuns la aeroportul Otopeni cu două ore înaintea decolării, programată marți, la ora 21:00, avându-l în frunte pe Florinel Coman, cel mai grăbit dintre vicecampioni.
Atmosfera a fost una relaxată, dovadă „șicanele” dintre preparatorul fizic Thomas Neubert și Alexandru Pantea. În avionul vicecampioanei vor fi și 20 de suporteri, în frunte cu Gheorghe Mustață.
Francezul Malcom Edjouma, ca și plecat la Bari, în Serie B, nu a făcut parte din delegație.
FCSB, deplasare scumpă în Danemarca
FCSB va ateriza pe aerportul din Copengaha, în capitala Danemarcei. Va avea de parcurs 20 de kilometri până la Farum, orașul în care va avea loc meciul retur cu Nordsjaelland.
Extrem de scump va fi și hotelul la care FCSB va sta în Danemarca. Unul care va costa chiar mai mult decât stabilimentul de anul trecut, de la Stavanger, din Norvegia, când s-a jucat cu Viking, în play-off. Acum, costurile cu cazarea vor trece de 40.000 de euro!