Dinamo a obținut o victorie clară în fața Chindiei Târgoviște, scor 5-2, în etapa a doua a grupelor Cupei României. Deși Nuno Campos a folosit mai multe rezerve, liderul Superligii nu a avut emoții în fața formației din Liga a 2-a. La finalul partidei, Florin Prunea a vorbit despre situația lui Alexandru Roșca și i-a transmis un mesaj direct tânărului portar.
În vârstă de 22 de ani, Roșca a fost titular în poarta dinamoviștilor, însă viitorul său la echipă pare incert. Fostul mare portar al „câinilor” consideră că acesta ar trebui să își găsească o formație la care să joace constant, în condițiile în care Alaa Bellaarouch pare să fie prima opțiune pentru postul de titular.
Florin Prunea, verdict categoric pentru Alexandru Roșca
Prunea a apreciat victoria obținută de Dinamo și evoluția lui Diogo Pinto, autorul unui hat-trick, dar și concurența tot mai puternică pentru locurile din echipă. În privința lui Roșca, fostul internațional a mărturisit că îi pare rău pentru situația portarului, însă consideră că o plecare ar fi cea mai bună soluție.
„Îmi pare rău de ăsta mic, de Roșca. Dar mă pun și eu în locul lui. Dacă știu că nu am nicio șansă, am în față portarul numărul 1, cred eu, în România, pe Bellaarouch… cred că ar fi mai bine să se ducă.
Îmi pare rău așa de el, și ca băiat. El trebuie să se ducă să joace, nu are nicio șansă aici. A vrut să îi dea și lui minute. La Bellaarouch poate fi activată oricând clauza de cumpărare”, a declarat Florin Prunea, la DigiSport.
Roșca a avut parte și de un moment dificil în confruntarea cu Chindia. În minutul 86, Rareș Mihai a profitat de o mare eroare a portarului dinamovist și a marcat pentru formația oaspete. Bogdan Petre a mai înscris o dată pentru Chindia, în minutul 90, însă golurile nu au pus în pericol victoria bucureștenilor.
Dinamo își pregătește viitorul în poartă
Alexandru Roșca a fost crescut la UTA Arad, iar evoluțiile sale de la Șelimbăr au atras atenția conducerii dinamoviste. Portarul a devenit titular în urmă cu două sezoane, după accidentarea lui Adnan Golubovic, însă ulterior a pierdut lupta pentru postul de titular, odată cu venirea lui Devis Epassy.
Acum, Dinamo mizează pe Alaa Bellaarouch, iar conducerea clubului ar lua în calcul activarea clauzei de cumpărare de la Braga, în valoare de 500.000 de euro. În aceste condiții, șansele lui Roșca de a deveni titular par reduse.
În plus, dinamoviștii vor să îl readucă în lot din sezonul viitor și pe Codruț Sandu, aflat în prezent la Corvinul Hunedoara, unde apără poarta formației nou-promovate.
Astfel, concurența dintre buturile lui Dinamo ar putea deveni și mai puternică, iar Alexandru Roșca ar putea fi nevoit să își caute o nouă echipă pentru a avea parte de minute și pentru a-și continua dezvoltarea.