Florin Talpan dinamita situația din procesele cu FCSB în urmă cu o săptămână, când a trimis o cutie plină cu documente la EUIPO, pe banii personali, însă a fost târziu.
Florin Talpan contraatacă în dosarul EUIPO
Florin Talpan a contactat FANATIK și a explicat cum stau lucrurile din perspectiva sa: „Eu am trimis documentele și au fost primite pe 21. Nu am depășit niciun termen. Fiecare poate să zică ce vrea. Eu am de la EUIPO dovada de primire. Bineînțeles că vom câștiga prin documentele pe care le-am trimis. Am trimis toate probele necesare pentru a câștiga dosarul.
Am trimis în termen și am făcut ce este omenește posibil. Eu nu conduc lumea! Să le fie rușine celor care mă acuză. Chiar mă deranjează lucrurile astea și eu nu vreau să mai asist la asemenea discuții. Am muncit foarte mult și nu sunt apreciat și respectat. Am făcut ce trebuie și la EUIPO și la toate instanțele de judecată. Eu mă lupt de unul singur”.
Procesele dintre FCSB și CSA Steaua continuă de mai bine de un deceniu, iar situația pare departe de a fi rezolvată. Disputele din tribunal sunt foarte aprige, deși pe plan sportiv, cele două cluburi sunt complet diferite ca performanțe.
Juristul CSA a trimis documente și poze de la meciurile Stelei la diverse sporturi, precum polo feminin și masculin, volei sau baschet, unde se observă mărcile deținute de clubul MApN.
Totuși, EUIPO l-a înștiințat pe Florin Talpan că nu a respectat termenul impus de instituție, astfel că noile documente trimise nu vor fi luate în considerare în decizia finală.
„Faptele, dovezile și argumentele pe care le-ați înregistrat în sprijinul opoziției dumneavoastră au fost înaintate către solicitant/titular (n.r. către avocatul FCSB) pentru a fi luate în considerare.
Cum nu ați reușit să fundamentați în timpul limită dreptul anterior ca fiind baza opoziției, Biroul vă informează ca se va pronunța asupra opoziției pe baza dovezilor anterioare.
Vă rog să luați în considerare că observații ulterioare nu mai pot fi depuse”, se arată în răspunsul celor de la EUIPO.
Ce are una cu alta?a cerut cineva echipa de polo?aici ii vorba despre fotbal asa ca mucles!
Ar trebui ca domnul Florin Talpan, să de-a de urgență în judecată, EUIPO în ❤️🤍💙🇹🇭🇹🇭🇹🇭‼️