Florin Talpan îi pune pe suporterii CSA Steaua să facă chetă pentru a achita datoria către Gigi Becali: „O să strângă fiecare câte 1 euro, să îi dăm banii!”

Florin Talpan, colonelul de justiție din cadrul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, a oferit un interviu în exclusivitate pentru ProSport, în care a vorbit, printre altele, despre datoria pe care o are către Gigi Becali, patronul lui FCSB.

Gigi Becali a amintit recent despre o datorie în valoare de 30 de mii de euro pe care Florin Talpan o are la el, în urma unui proces pierdut. Totodată, finanțatorul clubului FCSB a amenințat că dacă juristul nu va plăti până la începutul săptămânii viitoare, atunci îi va pune sechestru pe casă.

„Am făcut scrisoare către domnul Iohannis. I-am adus la cunoștință domnului președinte că de fapt magistrații din România nu mai respectă prevederile Codului de Procedură civilă.

În alt dosar al meu în care îmi spune că îmi pune sechestru pe casă, că face nu știu ce. Problema este că dumnealui a fost avatajat de cei trei magistrați de la Înalta Curte de Casație și Justiție care au casat o hotărâre în condițiile în care o altă hotărâre mi-a dat câștig de cauză”, a spus Florin Talpan, în exclusivitate pentru ProSport.

În ceea ce privește declarația lui Gigi Becali, Florin Talpan a anunțat că va fi ajutat de către suporterii CSA Steaua pentru a strânge banii pe care i-i datorează patronului de la FCSB.

„Dacă o să ajung așa de rău o să cer sprijinul suporterilor, o să adunăm fiecare câte un leu, câte doi. Oricum mi-au propus suporterii lucrul acesta, că vor să mă ajute. Dacă Gigi Becali vrea să facă lucrul ăsta o să strângă fiecare suporter câte 1 euro, să îi dăm banii dacă vrea neapărat”, a spus Florin Talpan.

„Îi amintesc că a pierdut un proces și are să îmi dea 30 de mii de euro. Dacă nu mi plătește acești bani pănă luni, de săptămâna viitoare îi voi pune sechestru pe casa lui. Gata, dacă îi place circul, atunci să facem circ. Are proces pierdut și are să îmi dea banii ăștia. Îi aștept până luni, iar dacă nu îmi dă banii voi declanșa procedurile de cerere de sechestru pe casa lui. Țipă acum ca să îl vadă suporterii, dar să vedeți voi cum suporterii ăia vor ajunge să susțină FC Talpan – Gigi Becali, pentru ProSport

Un comentariu la „Florin Talpan îi pune pe suporterii CSA Steaua să facă chetă pentru a achita datoria către Gigi Becali: „O să strângă fiecare câte 1 euro, să îi dăm banii!””

Lasă un comentariu