Florin Tănase îl vrea înapoi la FCSB

Florin Tănase, mesaj despre revenirea lui Florinel Coman la FCSB: „Ne-ar ajuta foarte mult”

FCSB se pregătește pentru duelul tur cu Aberdeen, din play-off-ul Europa League, programat joi, de la ora 21:45, în direct pe VOYO. Înaintea confruntării, căpitanul Florin Tănase a vorbit despre șansele ca Florinel Coman să revină la echipa roș-albastră.

Tănase, despre posibila revenire a lui Florinel Coman

Întrebat despre un eventual transfer al lui Coman, Tănase nu a ascuns faptul că și-ar dori să fie din nou coleg cu fostul star al campioanei României.

„Nu am apucat să vorbesc cu el, am schimbat doar câteva mesaje. Ar fi ceva foarte bun pentru noi, ne-ar ajuta mult, mai ales în momentul acesta. Dar, nu știu exact situația lui acolo. Noi îl așteptăm dacă va putea veni”, a declarat Tănase.

Florinel Coman a lăsat o amprentă puternică în perioada petrecută la FCSB:

  • 63 de goluri marcate
  • 62 de pase decisive oferite
  • 233 de meciuri jucate în tricoul roș-albastru

În prezent, internaționalul român este cotat la 5 milioane de euro, conform Transfermarkt.

Duelul cu Aberdeen: „Trebuie să ne ridicăm la nivelul lor de agresivitate”

Pe lângă subiectul Coman, Tănase a analizat și partida crucială cu scoțienii.

„Abia aștept orice meci. E frumos când ai meciuri, degeaba te antrenezi dacă nu joci. I-am urmărit acum o săptămână, au jucat cu Celtic. Este o echipă în stilul lor, bătăioși, puternici.

Cu siguranță trebuie să ne ridicăm la nivelul lor de agresivitate. Noi trebuie să jucăm, să ținem de minge, să-i facem să alerge. Cu siguranță nu o să fie un meci ușor, dar trebuie să ne calificăm”, a mai spus decarul FCSB-ului.

Lasă un comentariu