Gică Hagi, optimist înainte de FCSB – Manchester United
FCSB și Manchester United se duelează în ultima etapă a grupelor Europa League, un meci care poate fi urmărit LIVE TEXT pe Sport.ro și pe pagina de Facebook a publicației.
Hagi: „E posibilă o victorie, absolut”
Gică Hagi, antrenorul Farului Constanța, crede că FCSB are șanse reale să câștige împotriva lui Manchester United. Totodată, „Regele” i-a felicitat pe elevii lui Elias Charalambous pentru parcursul lor european.
„E posibilă o victorie, absolut, eu așa cred. Întotdeauna, când ai speranță, vin toate. Îi felicit pe această cale. Au reprezentat România în Europa, sunt în Europa, joacă la nivel foarte mare.
Sper să fie și alte echipe din România care să joace în Europa, să fim acolo, în toate cele trei competiții. Avem nevoie de legi unitare, pentru toți la fel, de bugete mai mari.
CFR și FCSB au cheltuit bani când au ajuns în Europa. Eu așa am auzit. Nu se poate fără bani. Uitați-vă ce cifre sunt în Europa. Sau jucătorii noștri de la națională ce cifre au. Ne trebuie investitori, oameni cu bani”, a declarat Hagi, citat de Golazo.
Manchester United ar putea menaja titularii
Cu aproximativ 10 ore înainte de startul meciului, Manchester United a transmis pe rețelele sociale un mesaj care sugerează că echipa va roti jucătorii pentru această confruntare.
„Antrenorul (n.r. Ruben Amorim) a dat de înțeles că va roti jucătorii pentru meciul din România”, a fost mesajul clubului englez.
Dacă United nu aliniază cel mai bun „11”, FCSB ar putea avea o șansă uriașă să obțină un rezultat pozitiv. Ricardo Cadu, fost jucător al CFR Cluj, anticipează un meci echilibrat: „Mizez pe o remiză”, a declarat portughezul pentru Sport.ro.