Gică Hagi nervos după UTA – Farul: „FCSB a primit penalty în ultimul minut cu noi. Chiar ne ia de…”

Farul a înregistrat o remiză pe terenul celor de la UTA Arad, scor 1-1, în runda a șaptea din Superliga.

Farul a fost echipa mai periculoasă în atac, ratând câteva ocazii importante de a înscrie. În schimb, UTA a profitat și a deschis scorul în minutul 22 prin Van Durmen.

Gică Hagi a răbufnit după meciul UTA – Farul: „FCSB a primit penalty în ultimul minut cu noi. Chiar ne ia de…”
Echipa antrenată de Gică Hagi a continuat să preseze și a reușit să egaleze în minutul 90+5, la una dintre ultimele faze ale meciului. Golul egalizator a venit după o combinație între doi jucători intrați pe parcursul reprizei a doua: Denis Alibec a oferit pasa decisivă, iar Victor Dican a marcat pentru 1-1.

În interviul de după meci, Gică Hagi s-a arătat foarte nemulțumit de arbitraj, afirmând că echipa sa ar fi trebuit să primească un penalty în minutul 57, după un duel între Bălașa și Hrezdac.

„Din partea arbitrului sau din partea noastră? Eu zic că din partea noastră am făcut. Totuși, e un meci în deplasare. Totuși, suntem Farul. UTA are o echipă foarte bună. Am condus, am avut ocazii. Chiar înainte de golul încasat am avut o ocazie mare, dar ce să facem? Am pus presiune, am încercat să ajungem în careu bine, am băgat ce am putut să bag, dar… să nu dai penalty la Bălașa e ca și… să nu te duci la VAR. Chiar ne ia de… parcă suntem… să mi se povestească nu știu ce, că nu știu ce a făcut. Ce să analizați? E penalty, s-a văzut din tribună, de peste tot. L-a ținut, a dat cu capul cât a putut și nimic.

FCSB a primit penalty cu noi în ultimul minut. Toată conducere noastră a primit că n-a fost penalty de undeva de la altă conducere, aia mare! Și n-a zis nimeni nimic. Și am luat bătaie! 

Tot timpul câte două minute pauză. Arbitrul face semn de ce am iuțit jocul. Arbitrul face semn că de ce a iuțit jocul adversarul. Atunci hai să jucăm numai static, la două-trei minute. Asta e, mergem înainte, și noi trebuia să facem mai mult. Știam că e o echipă foarte puternică acasă. Publicul de aici chiar e fantastic, dar eu cred că am făcut față. Păcat, puteam face mai mult. 

Am fost inspirat în ultimele trei minute pentru că l-am trimis pe Dican sus. Acum mi-a ieșit”, a spus Gică Hagi.

Farul se află pe locul 8 după primele 7 etape, cu 8 puncte și golaveraj 8-8. În runda următoare, constănțenii vor primi vizita lui CFR Cluj.

Lasă un comentariu