Gică Hagi și-a recunoscut marea greșeală după dezastrul din Liga Națiunilor

Gică Hagi a recunoscut că a făcut o greșeală importantă înaintea primelor patru meciuri din Liga Națiunilor. Selecționerul României a vorbit deschis despre declarația prin care anunța că își propune să obțină 12 puncte și a admis că realitatea din teren i-a demonstrat că a fost prea optimist.

Înaintea debutului oficial pe banca naționalei, Hagi a transmis că are încredere deplină în jucătorii convocați și că obiectivul său este câștigarea tuturor celor patru partide din primele două acțiuni. Rezultatele au fost însă departe de așteptări: România a pierdut ambele întâlniri cu Suedia, scor 1-2 și 0-1, dar și duelurile cu Bosnia, 2-4, și Polonia, 0-6.

Astfel, tricolorii au încheiat primele patru etape fără niciun punct, iar selecționerul a fost nevoit să își reevalueze declarațiile.

Hagi recunoaște: „Am greșit când am spus că vom face 12 puncte”

La conferința de presă organizată înaintea următoarelor două partide, cu Polonia și Bosnia, Gică Hagi a fost întrebat despre obiectivul anunțat în septembrie. Tehnicianul a recunoscut că a greșit atunci când a vorbit despre maximum de puncte, dar a transmis că încă are încredere în potențialul echipei.

„Am greșit când am spus că vom face 12 puncte, în primele patru etape. Dar, în continuare, am convingerea că se poate. Ne lipsește un lucru, la echipa națională: mentalitatea de campion! Trebuie să mergem în direcția de a obține asta. I-am scos deja pe băieți din zona lor de confort și cred că, în timp, vom ajunge să fim competitivi.

De acum, trebuie să producem rezultate. Pentru că victoriile aduc încredere, bucurie, unitate. Trebuie să schimbăm lucrurile”, a declarat selecționerul.

Hagi a mai explicat că la echipa națională trebuie să ajungă constant fotbaliști de la formațiile fruntașe din România. Selecționerul a precizat că sunt monitorizați câte șase-șapte jucători de la fiecare echipă și că fotbaliștii cu experiență internațională vor rămâne în atenția staffului chiar dacă traversează perioade mai puțin bune.

Hagi vrea o schimbare înaintea ultimelor meciuri din grupă

Selecționerul speră ca România să arate o altă față în ultimele două partide din Liga Națiunilor. Hagi a recunoscut că echipa nu a funcționat nici în ofensivă, nici în defensivă și a transmis că responsabilitatea sa este să găsească formula potrivită.

„Urmează două meciuri importante, pentru că, după cum știți, ultima oară lucrurile n-au mers bine. Ne-am propus mult, am obținut puțin. Acum, vrem să producem rezultate. Polonia, o echipă tehnică în regim de viteză. Sperăm ca publicul să fie cu noi și, la final, să putem vorbi despre o victorie.

Obiectivul meu e să fac echipa să gestioneze bine ambele faze. Din punctul meu de vedere, acum nu facem bine nici faza de atac, nici pe cea din apărare. Dar sper să fiu inspirat și să fac o echipă bună. Treaba mea e să fac astfel încât jucătorii să ajungă la un moral bun. Trebuie să le oferim suporterilor o bucurie”, a mai spus Gică Hagi.

România mai are de disputat două partide în actuala ediție a Ligii Națiunilor, cu Polonia, pe teren propriu, pe 14 noiembrie, și cu Bosnia, în deplasare, pe 17 noiembrie. Tricolorii au nevoie de rezultate pozitive pentru a încheia competiția într-o notă mai bună.

Lasă un comentariu