Gigi Becali (66 de ani), patronul FCSB, a achitat două milioane de euro către CFR Cluj pentru transferul lui Daniel Bîrligea (24 de ani), pe finalul perioadei de mercato.
Suma totală a transferului ar putea ajunge până la trei milioane de euro, în funcție de diverse clauze și bonusuri incluse în contract.
După ce Bîrligea a semnat cu FCSB, nu există dubii: „Este capul de afiș”. Ionuț Badea (48 de ani), fost antrenor, a analizat mutarea și a explicat minusul pe care îl rezolvă noul atacant al „Roș-Albaștrilor”, considerând că acesta completează o nevoie importantă în echipă.
”Legat de FCSB, pare că Bîrligea este capul de afiș pe final (n.r. de mercato) și nu numai. Eu sunt un pic rezervat, este un jucător important cu forță și va ajuta FCSB, mai ales în partea tactică.
Are o cultură tactică mai mare decât aveau jucătorii FCSB-ului de atac. Și se mai rezolvă un minus legat de Florin Tănase.
Dacă ar fi jucat (n.r. Florin Tănase) atacant central, ar fi ținut prea mult de minge, astfel încât atacurile FCSB-ului nu ar mai fi avut timing și nici poate opțiuni mai rapide de a finaliza acțiunile de poartă”, a spus Ionuț Badea, la Liga Digisport.
Pe lângă Daniel Bîrligea, FCSB i-a mai transferat în perioada de mercato pe Daniel Popa, David Kiki, Marius Ștefănescu, William Baeten, Florin Tănase și Mihai Popescu.