Mircea Lucescu (78 de ani) a dezvăluit că Gigi Becali a încercat să îl instaleze antrenor principal la FCSB.
Omul de afaceri din fruntea vicecampioanei României a colaborat cu nume mari în prima parte a aventurii sale la cârma clubului, printre care se numără Cosmin Olăroiu, Oleg Protasov și Walter Zenga. Gigi Becali ar fi putut să dea, însă, o adevărată lovitură. Mircea Lucescu, antrenorul celor de la Dinamo Kiev, a dezvăluit că a fost căutat în trecut de finanțator, care i-a oferit banca tehnică de la FCSB.
Motivul pentru care această mutare bombă nu s-a realizat îl reprezintă opoziția suporterilor roș-albaștri, care nu au conceput să fie reprezentați de omul care a scris istorie pentru marile rivale Dinamo și Rapid.
Gigi Becali l-a ofertat pe Mircea Lucescu pentru a veni antrenor la FCSB! Anunțul făcut de „Il Luce”: „Suntem prieteni”
Mircea Lucescu a dezvăluit că Gigi Becali a dorit să îl instaleze antrenor principal la FCSB, dar spune că nici nu s-a putut pune problema deoarece fanii roș-albaștri nici nu au vrut să audă de acest scenariu.
„(n.r. Ați apucat să vă cunoașteți cu Gigi Becali?) Cum să nu? Suntem și prieteni. A încercat el să mă aducă, dar au protestat suporterii. Era normal”, a declarat Mircea Lucescu, la ProSport Live.
Cu toate acestea, Mircea Lucescu a antrenat, de-a lungul carierei, la marile rivale din Turcia, Galatasaray și Beșiktaș, ambele din Istanbul, dar și la marile forțe din Ucraina, Șahtior Donețk și Dinamo Kiev.
„Șahtior e o istorie extraordinară. Sentimentele, emoțiile sunt în continuare. Nu se pune problema ca eu să mă dezic de ceea ce s-a întâmplat în perioada aceea. Eu sunt antrenor profesionist, știu să împart emoții, sentimente și ce înseamnă datorie profesională.
Nu am venit să-mi iau vreo revanșă faţă de Șahtior. Am numai respect pentru tot ceea ce s-a întâmplat acolo, am respect pentru suporteri, pentru conducere, pentru jucătorii de acolo”, a declarat antrenorul român Mircea Lucescu la prezentarea oficială la Dinamo Kiev.
- Cum ar lucra Mircea Lucescu la FCSB cu Gigi Becali: „Nu poți tu ca antrenor să nu ai o relație în care să și asculți. Nu să facă formația, dar în general să descrie starea psihologică a jucătorului… Discutam despre fotbal și mă întreba asta, asta, asta… Eu îi explicam”.