Gigi Becali a dat un răspuns dur pentru Ion Crăciunescu după declarațiile fostului arbitru cu privire la faultul lui Băluță asupra lui Șut.
FCSB a câștigat meciul din deplasare cu Farul Constanța, scor 1-0. Pentru “roș-albaștri” a marcat Darius Olaru din penalty. Faza la care Sebastian Colțescu a dat fault în favoarea liderului din SuperLiga a fost vehement analizată din mai multe părți. Gigi Becali a dat un răspuns dur pentru Ion Crăciunescu, care susține că nu ar fi dat 11 metri la acel contact între Băluță și Șut.
Gigi Becali, răspuns dur pentru Ion Crăciunescu
La FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, Gigi Becali a dat un răspuns dur pentru Ion Crăciunescu. Fostul arbitru susține că nu ar fi dat 11 metri la contactul făcut de Tudor Băluță asupra lui Adrian Șut. Patronul “roș-albaștrilor” a oferit replica către Crăciunescu și a explicat faultul pe care Sebastian Colțescu l-a acordat în favoarea celor de la FCSB.
“Îi spun eu și lui Crăciunescu. Când primești o piedică și ești în alergare, dai să pui piciorul jos și îl pui în afara centrului de greutate și cazi. Așa cum a căzut Șut. Că asta a zis Crăciunescu, că el a venit pe picioare, nu a rămas cu piciorul în aer. La piciorul din spate dacă îți pune piedică, cazi cu el în sus.
Dacă primești o piedică la piciorul din față cu care faci pasul să intri în centru și te atinge puțin nu mai poți să intri în centrul de greutate și cazi. Asta s-a întâmplat la Șut. Dar vii cu piciorul jos, pe iarbă, după aia cazi. De unde să știe ei fizică și matematică”, a declarat Gigi Becali.
Gigi Becali se teme de Istvan Kovacs la centru: “Mare minune să nu îl vedem în derby!”
Patronul “roș-albaștrilor” se teme să nu îl primească pe Istvan Kovacs la meciul cu Rapid: “De nu o să-l vedem pe Istvan Kovacs la meciul FCSB – Rapid. Tu ascultă ce spun eu. Zice că e arbitru FIFA și că vor să demonstreze că el e corect și el să arate că e corect, înțelegi? Poate să-l dea și cu Sepsi, să-l dea cu o echipă, unde cu ajutorul lui, noi să putem să pierdem.
Dacă-l dă cu echipe mici, poate să dea el peste cap și 11 metri că dă, că nu dă. Dar dacă-l dă cu OSK e greu pentru că OSK are echipă valoroasă. Dacă-l dă cu Rapid, e echipă puternică Rapid, adică nu poți să te bați.”
Gigi Becali: “Cine să arbitreze până la urmă?”
Gigi Becali vorbește despre dilema arbitrilor și cine ar putea fi centralul la următoarele meciuri ale FCSB-ului: “Pe Feșnic nu-l mai dă, chiar dacă e arbitru valoros. Nu-l mai dă pentru că a făcut ce a făcut.
Acum pe Kovacs, valoros arbitru, nu-l mai dă. Păi cine să arbitreze până la urmă? Dacă-l dă pe Porumboiu să arbitreze FCSB-ul nu mai iau campionatul în viața vieților.
Dacă Porumboiu este în teren ca arbitru, el nu mai este același om, este alt om. Porumboiu e genul de om care se transformă în arbitru corect. El iubește atât de mult meseria asta, încât poți să-i dai ce vrei tu și bani. El iubește meseria, e disperat după arbitraj. Astfel, va arbitra corect. Așa îl vreau, dar nu vreau păreri. Când e vorba de păreri…”