Gigi Becali (65 de ani) continuă să ceară antrenamente mai lungi la FCSB, chiar dacă Mihai Stoica (58 de ani) și Mihai Pintilii (38 de ani) i-au transmis că nu e o idee bună.
Gigi Becali este, însă, convins, că antrenamente mai lungi ar duce la rezultate mai bune și ideea i-a fost întărită de ce i-a spus agentul Florin Vulturar că a văzut la Bari, unde a mers pentru a încheia transferul lui Malcom Edjouma.
Gigi Becali merge la echipă
Patronul FCSB-ului este hotărât să ceară iar creșterea duratei antrenamentului cu 30 de minute și a anunțat că va merge să discute personal cu jucătorii.
”Trebuie să găsim soluții împreună, nu știu, trebuie să discutăm, să vedem, să găsim care e hiba, care e situația de vin danezii și pasează așa și noi nu, că noi avem talent mai mare decât ei, s-a văzut. Dacă jucam două zile cu ei, nu ne dădeau gol, dacă nu era penalty-ul ăla inventat și dacă era echipa cum trebuie să fie făcută.
Și noi am avut ocazii, că avem talent, dar, dacă noi avem mai mare talent, de ce ei pasează mai bine? Înseamnă că e repetiție. Și să găsim împreună, vă întreb și eu pe voi, pe antrenori, noi toți să găsim un răspuns, eu caut un răspuns la treaba asta, de la toată lumea caut răspuns.
Vulturar a fost la Bari și mi-a zis ‘Nașule, păi cum adică 45 de minute?’. Da-o, mă, încolo de academie, e vorba de echipa mare aici, de antrenamente. Trebuie să mă impun eu, să merg eu acolo. Că mi-au zis că atât se poate, așa se fac antrenamentele. O să merg să stau cu echipa, să vorbesc cu antrenorii, cu jucătorii, de azi încolo, asta am cerut acum 3-4 luni, vreau jumătate de oră în plus de antrenament, am vrut prima oară dublu.
Că se accidentează jucătorii. Stai, mă, ce se accidentează? Și acum mi-a spus ăsta (n.r. Florin Vulturar), la Bari au stat jucătorii patru ore pe teren. Cum adică? Înseamnă că m-au mințit, nu? Înseamnă că m-a mințit pe mine MM, nu? Mă refer și la repetiție aici, chiar dacă nu îl fac atât de intens. Asta îmi spunea Olăroiu”, a declarat Gigi Becali, citat de Prosport.
Mihai Pintilii a amenințat că pleacă
La precedentul moment în care Gigi Becali a cerut ca antrenamentele să fie mai lungi, Mihai Stoica și staff-ul tehnic s-au împotrivit categoric.
Mai mult, Mihai Pintilii chiar a amenințat că pleacă de la echipă dacă va fi crescută durata ședințelor de pregătire.