Handbal: Romania învinge Spania, dramatic, în ultima secundă. Presa din Spania uluită de prestația României

Presa din Spania, uluită după eșecul în fața României: „Nu se poate! Ce sfârșit crud”
Bianca Bazaliu (25 de ani) a marcat în ultima secundă din meciul România – Spania și a adus astfel victoria tricolorelor, scor 28-27, în grupele principale de la Campionatul European de handbal feminin.

Cu 10 secunde înainte de final, Spania a egalat la 27, însă elevele lui Florentin Pera nu au cedat și au pornit pe un atac rapid. Hosu i-a pasat rapid lui Pintea pentru a repune de la mijloc, mingea a ajuns la Neagu, care i-a trimis Biancăi Bazaliu, aflată la aproximativ 15 metri de poarta Spaniei. Interul Gloriei Bistrița a făcut doi pași în față și a expediat o torpilă uluitoare, pe mijlocul porții. Aala Rotaetxe, portarul Spaniei, a încercat să respingă, însă mingea i-a dat palma peste cap și a intrat în poartă.

Reacția presei din Spania, după eșecul contra României de la EURO 2022
Presa din Spania a catalogat deznodământul de la Skopje drept „crud” pentru elevele lui Jose Ignacio Prades și consideră că ibericele sunt practic eliminate de la European, având în vedere adversarele pe care urmează să le întâlnească.

Marca: Un gol chiar înainte de final al României, la un șut disperat de la distanță, a răpus Spania (27-28). Am avut avans de două goluri, dar câteva ocazii ratate și anumite decizii controversate de arbitraj au dus la victoria României.

As: Nu se poate, KO în ultima secundă! Spania suferă o înfrângere dureroasă după un meci excelent, mai ales în repriza secundă. România a egalat chiar înainte de final cu o gol de la o distanță uriașă

El Imperial: Bazaliu le lasă pe „războinice” fără nimic. Golul ei din ultima secundă îi aduce victoria României contra Spaniei, 28-27, după un meci în care echipa lui Prades merita un rezultat mai bun. Calificarea în semifinale este complicată acum.

Sport: Spania, eliminată virtual de la European. Am spus practic la revedere Europeanului după eșecul din ultimul minut cu România. „Războinicele” ajunseseră cu bine până spre finalul meciului, cu două goluri avantaj, dar, în cele din urmă, România a recuperat și a întors rezultatul. Cu acest rezultat, echipa lui Jose Ignacio Prades este virtual eliminată de la European. Va fi foarte dificil, mai ales că vor avea de juca t cu Olanda și Franța.

Clasamentul în grupa României de la EURO 2022
1. Franța – 4p (61-45)
2. Muntenegru – 4p (59-48)
3. Germania – 2p (82-80)
4. Spania – 2p (73-79)
5. Olanda – 2p (81-90)
6. România – 2p (77-91)
Primele două clasate merg în semifinale. Locul 3 va juca un meci pentru stabilirea locului 5 la turneul final.

Programul României la EURO 2022
Marți, 15 noiembrie, 19:00: România – Muntenegru
Miercuri, 16 noiembrie, 16:30: România – Germania

Lasă un comentariu