Mihai Stoica, oficialul FCSB, a anunțat că va face în scurt timp o ofertă oficială pentru transferul portarului ceh Lukas Zima (30 de ani), de la Petrolul Ploiești.
FCSB intenționează să își consolideze postul de portar în această iarnă, având în vedere că Ștefan Târnovanu a avut evoluții inconstante, iar contractul lui Andrei Vlad expiră în decembrie, moment în care acesta va părăsi echipa campioană a României. Favoritul pentru înlocuirea sa este Lukas Zima, actualul portar al celor de la Petrolul.
Helmut Duckadam: „Zima vine la FCSB, ia salariu de 10.000 de euro și stă rezervă liniștit”
Întrebat despre posibilitatea transferului lui Zima la FCSB, Helmut Duckadam a subliniat inițial lipsa tinerilor portari de valoare din fotbalul românesc, oferind mai multe exemple. Ulterior, fostul mare portar al Stelei a afirmat că Zima va fi rezerva lui Târnovanu, dacă transferul va avea loc.
„Am înțeles că și CFR este interesată de Zima. A devenit o isterie cu Zima dintr-o dată. De unde a apărut Zima? Problema e mai largă. Dacă acum doi-trei ani am avut portari senzaționali, tineri, de viitor, toți s-au prăbușit. De la Aioani, la Popa, care e acum la CFR, să nu mai spun de Ionuț Radu, care era o mare speranță, Vlad, Popa de la Craiova, care e acum la UTA… mai e Gurău, de la Craiova, care nu-și găsește echipă. Inclusiv Moldovan poate fi în această categorie.
Foarte mulți au vrut să meargă la echipe unde să aibă un salariu foarte bun și n-au jucat. Nu îi blamez, eu i-am lăudat, dar se pare că valoarea lor a scăzut. Nimeni nu le poate oferi un post de titular și același salariu, iar ei nu vor să renunțe la salariu, deci renunță la statutul de titular. Cel mai bun exemplu e Vlad, care de 3-4 ani stă pe un salariu foarte bun, dar nu joacă. Vom vedea ce va face când va pleca în iarnă.
Zima are 30 de ani. Se pare că la Petrolul n-a luat salariul de trei luni. Vine la FCSB, are un salariu de 10.000, stă rezervă liniștit. Târnovanu va fi titular și, deocamdată, este titularul echipei naționale. În ultimele jocuri a apărat foarte bine, deci n-avem ce să-i reproșăm. A mai și greșit”, a spus Helmut Duckadam, la Digisport.
Cine este Lukas Zima, portarul pe care Gigi Becali îl vrea la FCSB
Lukas Zima a sosit în România vara trecută, când Petrolul Ploiești l-a transferat gratis după despărțirea de formația olandeză de eșalon secund VVV-Venlo.
La Petrolul, Zima a fost în multe rânduri MVP-ul ploieștenilor, contribuind inclusiv la ascensiunea ploieștenilor din acest sezon. Cehul, născut în Hradec Králové, a strâns până acum 51 de meciuri la formația de pe „Ilie Oană”, iar în 18 dintre ele nu a încasat gol.
Zima se anunța un portar de mare viitor al Cehiei, fiind titular la naționala U21 care juca la Europeanul de tineret din 2017. În 2011, când avea 17 ani, Genoa l-a cumpărat de la Slavia Praga pentru un milion de euro, însă Lukas a jucat doar pentru echipa de tineret, iar ulterior și-a încercat norocul și alte formații din eșaloanele inferioare ale Italiei, precum Livorno, Venezia, Mantova, Reggiana sau Perugia.
- 1.96m măsoară Lukas Zima
- 850.000 de euro este cota de piață a portarului ceh de la Petrolul, potrivit Transfermarkt
- 30 iunie 2025 este data la care expiră contractul lui Zima cu Petrolul