FCSB – ”U” Cluj s-a încheiat 1-1.
Echipa antrenată de Elias Charalambous a început cu stângul noul sezon al SuperLigii României. După victoriile cu 3-0 împotriva Corvinului Hunedoara în Supercupa României și 7-1 împotriva Virtus în primul tur preliminar al UEFA Champions League, FCSB a obținut doar un punct în prima ligă.
Ilie Dumitrescu i-a dat replica lui Gigi Becali după ce patronul FCSB a criticat un jucător. După meci, Gigi Becali l-a criticat pe Marius Ștefănescu, jucător pentru care a plătit mai mult de un milion de euro celor de la Sepsi OSK. Ilie Dumitrescu, fost internațional român, a reacționat, sugerând că Ștefănescu va avea ocazia să demonstreze că poate face diferența pe teren.
”100% rămâne acolo. Ne aducem aminte și tratamentul lui Coman din trecut, când îl scotea după 45-50 de minute dacă nu avea nicio reușită. Nu trebuie să facă același lucru și cu Ștefănescu.
Ștefănescu are statutul lui, trebuie consolidat, pentru că va veni momentul în care va face diferența, dar ai nevoie de mai mulți lideri”, a spus Ilie Dumitrescu, potrivit DigiSport.
Ștefănescu este evaluat la 1,7 milioane de euro de site-urile de specialitate și a semnat un contract cu campioana României valabil până în iunie 2029.
FCSB – ”U” Cluj 1-1
După o primă repriză fără goluri, FCSB a deschis scorul în a doua repriză. Adrian Șut i-a pasat lui Alexandru Musi, care a șutat perfect de la marginea careului.
Șase minute mai târziu, ”șepcile roșii” au primit o lovitură de pedeapsă, pe care Dan Nistor a transformat-o. Scorul a rămas 1-1 până la finalul meciului, iar FCSB și ”U” Cluj au terminat partida la egalitate.
.
Scuze pentru cei nu inteleg cum stau lucrurile în păstorirea Stelei dar continuând in acest stil, dl Becali se autosaboteaza. Are hotărâri ce dărâmă tot efortul stafului tehnic și dinamitează moralul jucătorilor. Are deasemenea percepții bolnave despre valoarea jucătorilor. Vai și amar in acest campionat.