Impresarul lui Joyskim Dawa s-a năpustit asupra lui Gigi Becali, iar transferul momentului la FCSB a picat.
Patronul campioanei României a povestit ce s-a întâmplat mai exact și a venit cu mai multe detalii.
Sekou Sidibe a fost foarte aproape de a se transfera la FCSB, dar mutarea nu s-a concretizat. Fotbalistul de la FC U Craiova a ajuns la baza de pregătire a echipei, însă nu a reușit să ajungă la un acord cu conducerea roș-albaștrilor. Gigi Becali, patronul clubului, a declarat că Meme Stoica și Mihai Pintilii au fost împotriva aducerii lui Sidibe. Transferul a eșuat din cauza cerințelor financiare ridicate ale jucătorului. De asemenea, unul dintre impresari, același care îl reprezintă și pe Joyskim Dawa, a insistat asupra unui comision, ceea ce l-a nemulțumit pe Becali.
„Am închis telefonul pentru că prea insista”
„A venit, voia bani la semnătură, voia 12.000, 14.000, 16.000 în loc de 10.000. Doamne miluiește! I-am zis că eu nici n-aveam loc să-l bag. Impresarul al doilea, care e și al lui Dawa, îmi zicea: «Nu îmi dai și mie comision?». Până la urmă, le-am închis telefonul pentru că insistau.
Ei nu voiau (n.r – Mihai Stoica și Pintilii). Eu am vrut să-l ajut pe Mititelu. Decât să stea în Divizia B, mai bine îl luam eu și rămâneam 50-50 cu el. I-am zis că nu-l pun pe listă, dar l-aș fi băgat în iarnă”, a spus Gigi Becali, pentru PRO TV și Sport.ro.