Louis Munteanu (22 de ani), atacantul lui CFR Cluj, a devenit ținta multor suporteri de la FCSB după meciul direct din Gruia, disputat duminică, 2-2.
Louis Munteanu, atacantul care a fost dorit de FCSB și Rapid în această vară, a ales în cele din urmă să semneze cu CFR, despărțindu-se definitiv de Fiorentina. În meciul împotriva FCSB, Munteanu a marcat două goluri și a avut o celebrare inedită în ambele ocazii, simulând că își șterge lacrimile în fața camerei.
Louis Munteanu, amenințat și insultat după gestul său la CFR Cluj – FCSB
Mai mulți oameni de fotbal au interpretat gestul lui Munteanu ca un mesaj adresat celor de la FCSB, în contextul negocierilor eșuate din vară. Totuși, fostul jucător de la Farul a negat aceste speculații după meci.
„Semnele de după gol? Au fost pentru mine și prietenii mei. Atât. Da, mă ștergeam la ochi, gesturi pentru prietenii mei. Știu ei mai bine. Nu e vorba de contestatari, nu”.
În cadrul aceluiași interviu, Louis a avut o declarație neobișnuită referitoare la adversarii direcți, Joyskim Dawa și Mihai Popescu, cu ultimul fiind coleg până de curând la Farul: „M-am gândit înainte de meci să fiu mai mult în careu pentru că Dawa și Popescu sunt fundași agresivi și am zis că fiu acolo în fața porții pentru că inteligenți ca mine nu au cum să fie”.
- „Eu n-am auzit pe nimeni să jignească la modul ăsta până acum, dar fiecare e responsabil pentru ce face. Crezi că Dawa altă treabă nu are decât să asculte declaraţii? Azi am văzut, pe Instagram, cumva că între Mihai Popescu şi Louis Munteanu se făcuse pace. Nu cred că a fost o exprimare fericită. De ce discuţi tu de jucătorii altei echipe? Atunci vorbeşte despre cât de bun eşti tu, nu despre jucătorii altei echipe. Eu nu am auzit în viaţa mea! Nu i-a picat bine lui Dawa. Eu zic că nu sunt bune lucrurile astea, că atragi antipatii”, spunea Mihai Stoica, după declarațiile lui Louis Munteanu, la Prima Sport.
După meciul dintre CFR Cluj și FCSB, Louis Munteanu a fost ținta mai multor amenințări și jigniri în mediul online. În secțiunea de comentarii de pe Instagram au apărut o mulțime de reacții dure, cel mai probabil din partea unor susținători FCSB.
Unii l-au ironizat că a ales transferul la CFR Cluj sau l-au taxat într-o manieră civilizată pentru reacțiile din timpul și de după joc, alții însă au trecut la comentarii de-a dreptul oribile, jignindu-l pe atacant sau chiar amenințându-l.
Comentariile respective au fost postate la fotografiile mai vechi ale lui Louis Munteanu. La ultima postare, în care apare chiar o poză cu bucuria de după gol, atacantul lui CFR Cluj a blocat comentariile, cel mai probabil pentru a evita primirea unor noi astfel de mesaje.
Louis Munteanu, după CFR Cluj – FCSB 2-2: „Semnele de după gol? Au fost pentru mine și prietenii mei”
- 4 goluri a reușit Louis Munteanu în primele 7 meciuri la CFR Cluj.
„Un meci greu cu un adversar dificil. Eu zic că am făcut un meci bun, dar am făcut acele greșeli pe final și când au o echipă cu calitate vă dați seama că vin peste noi și pun presiune. Din păcate, pierdem cele trei puncte, dar am făcut un joc bun.
Am ieșit în minutul 75 pentru că m-am încărcat puțin. Am fost și cu naționala, am făcut mult pe drumuri. Eu am cerut schimbarea.
Semnele de după gol? Au fost pentru mine și prietenii mei. Atât. Da, mă ștergeam la ochi, gesturi pentru prietenii mei. Știu ei mai bine. Nu e vorba de contestatari, nu.
Când vii la CFR, e presiune mereu. Nu e doar pe mine, ci pe fiecare jucător de aici. Vrem să câștigăm meci de meci și să câștigăm titlul. M-am gândit înainte de meci să fiu mai mult în careu pentru că Dawa și Popescu sunt fundași agresivi și am zis că fiu acolo în fața porții pentru că inteligenți ca mine nu au cum să fie.
Din mici detalii au reușit să întoarcă jocul. Dacă se evita acea greșeală de la primul gol, cu siguranță băteam cu 2-0 sau poate mai dădeam un gol”, a spus Louis Munteanu.
Louis Munteanu, ca un fotbalist profesionist ce se vrea a fi, ar fi fost normal să-si vadă de treaba și să se abțină de la comportamentul arogant din timpul și după meciul de la CFR.
Se crede deștept, dar l-au trădat gesturile si declarațiile de om prost!
Oricum dădea mult mai bine la TV dacă se abținea, dar… na, tipic fotbaliștilor fără caracter și fără creier, nu-i de mirare că l-au trimis italienii pachet acasă!