Lovitură dură primită de FCSB și Gigi Becali: campioana României nu poate emite drepturi sportive asupra palmaresului

FCSB și Gigi Becali au primit o lovitură dură din partea Curții de Apel București. Campioana României nu poate pretinde drepturi sportive pentru palmaresul din perioada 2003-2017.

FCSB și Gigi Becali au suferit o nouă lovitură în disputa lor cu CSA Steaua pentru identitate și palmares. Curtea de Apel București a confirmat că palmaresul istoric 1947-1998 este al CSA Steaua și a respins cererea FCSB privind dreptul de a utiliza palmaresul din perioada 2003-2017 a Stelei București.

După înfrângerea înregistrată în instanță, FCSB a solicitat, prin intermediul unei cereri conexe, ”să se constate dreptul său de a utiliza, în scopuri comerciale și sportive, palmaresul fostei echipe Steaua București precum și toate derivatele sportive ce rezultă din acesta, în intervalul de timp 2003-2017, susținând că are calitatea de unic continuator al activității fotbalistice al acestei echipe”.

Concret, după ce a pierdut palmaresul istoric, dar și numele de Steaua, echipa finanțată de Gigi Becali a încercat să obțină palmaresul din perioada 2003-2017, adică să își însușească statutul de continuator al echipei istorice. Judecătorii au respins categoric cererea campioanei României.

În speță, considerentele prin care instanța a stabilit caracterul nepatrimonial al dreptului asupra palmaresului precum și inexistența unui transfer al acestui drept în favoarea Asociației Fotbal Club ###### București și ulterior în favoarea pârâtei-reclamante au caracter decisiv deoarece reprezintă motivele care constituie fundamentul deciziei din ciclul procesual anterior, explicația soluției adoptate prin dispozitiv și se bucură de puterea de lucru judecat, nemaiputând fi contrazise.

#### adevărat că prin decizia de recurs Înalta ##### a trasat în sarcina prezentei instanțe obligația de a stabili existența dreptului pârâtei-reclamante asupra palmaresului pentru intervalul ######### în raport de convențiile încheiate între părți și cu luarea în considerare a apărărilor acesteia privind dreptul de a participa la competiții în divizia A, însă această analiză nu se poate realiza făcând abstracție de chestiunile litigioase dezlegate definitiv în ciclul procesual anterior și care prezintă relevanță pentru cauza de față, ci dimpotrivă, acestea reprezintă punctul de pornire de la care instanța îşi dezvoltă raţionamentul juridic, raportat la circumstanţele concrete ale pricinii deduse judecăţii.

Or, atât timp cât prin decizia civilă nr. ####A/28.06.2021 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, definitivă prin decizia civilă nr. ###/28.03.2023, s-a stabilit că în cadrul raporturilor juridice decurgând din actele încheiate începând cu anul 1948 nu a existat nicio preluare a dreptului asupra palmaresului fostei echipe de fotbal ,,###### București” de către Asociația Fotbal Club ###### București, pe care aceasta să îl fi transmis ulterior către pârâta-reclamantă în baza actelor încheiate la nivelul anului 2003, este evidentă concluzia logico-juridică în sensul că nici în perioada ######### pârâta-reclamantă nu este titulara vreunui drept asupra acestui palmares.  

„Curtea va respinge cererea conexă a FCSB privind constatarea dreptului de a utiliza palmaresul fostei echipe Steaua București”

Pentru aceste motive, Curtea va respinge cererea conexă privind constatarea dreptului de a utiliza, în perioada #########, palmaresul fostei echipe de fotbal profesionist ,,###### Bucureşti”, ca neîntemeiată.

Curtea va menţine dispoziţiile sentinţei referitoare la soluţia în privinţa constatării că palmaresul echipei de fotbal Club Sportiv al Armatei „###### Bucureşti” din 1947 şi până în 1998 aparţine reclamantului CSA şi referitoare la soluţia dată cererii conexe vizând perioada ######### întrucât această soluție a instanței de apel din primul ciclu procesual nu a fost desființată în recurs și prin urmare, nu face obiectul rejudecării”, explică Curtea de Apel București.

Atât CSA Steaua, cât și FCSB au fost nemulțumite de decizia Curții de Apel din octombrie 2023. CSA Steaua era iritată de faptul că palmaresul din perioada 1998-2003 a rămas neclar. Pe de altă parte, FCSB dorea să-și revendice palmaresul din perioada 2003-2017.

Avocații FCSB și-au exprimat intenția de a face recurs și de a duce procesul mai departe la Înalta Curte de Casație și Justiție. Cu toate acestea, apariția motivării deciziei a întârziat, având termen limită pe 23 ianuarie. Potrivit informațiilor dezvăluite în exclusivitate de FANATIK, procesul a fost blocat până la apariția motivării deciziei.

Un comentariu la „Lovitură dură primită de FCSB și Gigi Becali: campioana României nu poate emite drepturi sportive asupra palmaresului”

  1. Deci, conform deciziei, JJ n-a facut nimic ilegal in 2003!:) El a preluat (legal) palmaresul asociatiei lui Paunescu! Mica mare problema e ca, asociatia lui Paunescu n-a preluat palmaresul CSA-ului in ’98!:) Totusi, cand preiei LOTUL de jucatori si LOCUL din prima liga a unei echipe, ce naiba inseamna daca nu PALMARES SPORTIV!? Deci, daca asociatia lui Paunescu n-a preluat palmaresul, n-avea dreptul de a juca in prima divizie! Dupa aceea, a urmat toate consecintele in cascada! Ca o comparatie, e ca si cum as cumpara eu (legal) o masina care era furata! O decizie absurda…asociatia lui Paunescu trebuia sa inceapa din liga a cincea, daca nu prelua palmaresul…deci, n-avea cum sa nu-l preia, mai ales ca acele acte au fost legale, nici macar armata nu le contesta!

    Răspunde

Lasă un comentariu