FCSB a învins-o pe PAOK cu 1-0 joi seară, în a doua rundă a fazei ligii din Europa League.
Roș-albaștrii au dat lovitura chiar la finalul primei reprize, prin golul lui Daniel Bîrligea, marcat în minutul 45+8. Deși au jucat aproape tot actul secund în inferioritate numerică, după eliminarea lui Darius Olaru, campioana României a rezistat eroic în fața echipei grecești și a plecat din Salonic cu toate cele trei puncte.
Cum a descris Marian Iancu performanța FCSB-ului după victoria împotriva PAOK
Marian Iancu, fostul patron al echipei Poli Timișoara, a subliniat că FCSB a demonstrat „putere, angajament și disciplină tactică” în fața echipei conduse de Răzvan Lucescu.
”Familia Lucescu vs. Becali&Co 0-1. Emoţii şi adrenalină mai presus de nume şi culori! Steaua Bucureşti, conform statusului UEFA, FCSB, în opinia unora, îşi depăşeşte limitele şi ne arată că are în competiţia europeană faliţii ei.
Aceştia sunt evident grecii de la PAOK. Putere, angajament şi disciplină tactică ne-au arătat cei din oastea domnului Becali în faţa unui adversar grandoman haotic şi confuz.
La Salonic, pe propriul lor stadion, grecii s-au lovit de un zid, un adevărat loc de dat cu capul. Şi-a durut”, a spus Marian Iancu, potrivit OrangeSport.
În urma confruntării cu PAOK, pentru FCSB va urma meciul cu Rangers în Scoția de pe 24 octombrie (joi), ora 22:00, dar și:
- FCSB – Midtjylland (București): 7 noiembrie, 19:45
- FCSB – Olympiakos (București): 28 noiembrie, 22:00)
- FCSB – Hoffenheim (Germania): 12 decembrie, 19:45
- Qarabag – FCSB (Azerbaidjan): 23 ianuarie, 19:45
- FCSB – Manchester United (București): 30 ianuarie, 22:00