Meme Stoica, reacție fără precedent după ce a auzit explicațiile lui Vassaras

Oficialul FCSB, Mihai Stoica, a reacționat dur după ce a auzit declarațiile președintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), care a comentat golul marcat de Alexandru Tudorie în minutul 90+4 al meciului FCSB – Petrolul Ploiești, încheiat 1-1. Kyros Vassaras, șeful CCA, a susținut că golul a fost corect validat și că arbitrul central nu a greșit. Mihai Stoica a replicat că nu își poate exprima în direct toate gândurile, deoarece riscă să fie condamnat la închisoare.

Stoica s-a arătat profund nemulțumit de declarațiile lui Kyros Vassaras referitoare la incidentele din meciul FCSB – Petrolul. Reprezentantul FCSB nu a suportat să audă că șeful arbitrilor consideră golul lui Tudorie drept perfect valabil, și a adăugat că ar ajunge după gratii dacă ar spune deschis ce crede cu adevărat despre acest subiect.

„Când cineva spune că alb e negru şi negru e alb… Îl contrazic imaginile, nu eu. Să spui că Radunovic nu este sub presiunea adversarului şi că adversarul este departe de minge…

Asta este… Dacă aş spune tot ce gândesc primesc direct cinci ani suspendare şi excludere din viaţa sportivă. Acolo m-aş încadra. E sfidare. Dacă aş spune ce gândesc eu despre cineva care te sfidează la modul ăsta.

(n.r. Credeţi că are ceva cu FCSB?) Încă un an suspendare ar trebui să imi dai (n.r. ironic), lasă. Am fost bătaia de joc a explicaţiilor, în fine, nu contează…”, a spus Mihai Stoica la PrimaSport.

Kyros Vassaras a transmis că faza de la golul Petrolului este perfect regulamentară

Șeful CCA, Kyros Vassaras, a făcut lumină în cazul fazei golului marcat de Alexandru Tudorie pentru Petrolul Ploiești, care a stârnit un întreg scandal la finalul confruntării de sâmbătă seara, 21 septembrie. Vassaras a spus că nu au existat nereguli la golul marcat, așa că decizia centralului de a-l valida este corectă.

„În ultimul minut al timpului adițional, mingea este respinsă din suprafața de pedeapsă de către apărătorul de la FCSB. Apărătorul are controlul deplin în efectuarea acestei acțiuni. Adversarul face o acțiune întârziată, dar nu este aproape de minge în momentul în care aceasta este respinsă, nu este contact sau presiune asupra adversarului.

O nouă fază de atac începe acum, iar mingea este trimisă spre careul advers. Portarul iese din suprafața de poartă și sare să joace mingea cu mâna chiar în fața capului adversarului. Atacantul nu comite nicio abatere în timp ce sare pentru a lovi mingea cu capul. Portarul lovește mingea cu pumnul și apoi are loc un contact fizic normal cu adversarul, ca de fiecare dată când doi jucători încearcă să joace mingea în aer având șanse egale. În timp ce portarul cade are loc un contact accidental și cu coechipierul său. Mingea atinge ușor capul atacantul și ajunge la coechipierul său, care înscrie un gol.

VAR este necesar pentru a revizui faza de atac care a dus direct la decizia de gol. VAR verifică incidentul și confirmă în mod corect că golul este valabil”, a spus Kyros Vassaras, potrivit frf.ro.

Un comentariu la „Meme Stoica, reacție fără precedent după ce a auzit explicațiile lui Vassaras”

  1. Uitați-vă la poziția lui Tudorie cînd lovește migia este poziția ghiocel cum se spune prin popor,uitațivă la gestul lui Tudorie după înscrierea golului un gest obscen făcut înspre galeria FCSB-ULUI.PORTARUL cînd boxează mingea în sus nu în jos ,deci portarul a fost buscat în careul de 6m.Susțin poziția lui MM STOICA cu mențiunea ca străinii ăștia care vin să ne explice nouă că albul este negru și viceversa să facă bine și să ne mai lase să se ducă acolo de pe unde sunt și să le explice alorlor cum sată treaba cu arbitrajul in fotbal a și să nu uit cînd placă măcar atît bine să ne facă și nouă să-l ei cu tine și pe Burleanu și să-l propui președinte la FGF ,dacă nu vă pun ăia pe fugă.

    Răspunde

Lasă un comentariu