FCSB a realizat trei transferuri în această perioadă de mercato.
Vicecampioana României i-a transferat pe Alexandru Băluță, Damjan Djokovic și Siyabonga Ngezana în această vară. Cel din urmă a ajuns duminică în cantonamentul din Olanda al roș-albaștrilor, în timp ce primii doi au bifat și primele minute în meciul amical cu Anderlecht, scor 2-5.
Transferurile făcute de FCSB au fost comentate în această perioadă, iar acum și-a exprimat părerea în acest sens și Marius Șumudică.
Marius Șumudică: „Nu au luat cantitate, au luat calitate!”
Marius Șumudică a vorbit despre transferurile făcute de FCSB în această perioadă, având doar cuvinte de laudă la adresa campaniei roș-albaștrilor. Mai mult, antrenorul a dezvăluit că a vorbit cu un fost jucător de-ai săi despre noul transfer, Siyabonga Ngezana, și i s-a transmis că este un fundaș extrem de bun.
„FCSB, luându-l și pe Djokovic, eu am spus că nu credeam că va veni, dar Gigi a reușit să îl convingă. Și chiar la prima repriză cu Anderlecht sunt foarte mulțumiți de el, pot să îl folosească în mai multe zone de teren și ca inter, număr 6, împinge jocul foarte bine, forță, la mine a jucat foarte bine, se pregătește foarte bine și peste tot pe unde a fost a jucat. Face prevenție foarte multă, a intrat și pe mâna lui Neubert, și Băluță cred că îi vor ajuta.
Ei nu au luat cantitate, ei au luat calitate. Doi jucători care îi vor ajuta și un fundaș central foarte bun, eu am informații că e foarte bun de la un jucător din Franța, care mi-a fost elev la Gaziantep. Mi-a zis că, cu siguranță că va fi câștig mare de tot pentru liga din România”, a declarat Marius Șumudică la Digi Sport.
Când ar putea debuta Siyabonga Ngezana la FCSB
Conform SNL24, Siyabonga Ngezana ar putea evolua în premieră pentru FCSB în preliminariile UEFA Conference League. Sunt șanse mai mari ca fundașul central cumpărat de la Kaizer Chiefs să evolueze în returul cu ȚSKA 1948 Sofia, de la București.
FCSB va înfrunta ȚSKA 1948 Sofia în turul 2 preliminar din Conference League. Primul meci va avea loc în Bulgaria, iar returul în România. Partida retur se va disputa fără spectatori. Vicecampioana României trebuie să joace un meci cu porțile închise ca urmare a unor scandări rasiste de la meciul cu West Ham.