Mihai Stoica a oferit noi detalii despre plecarea sa de la FCSB și a vorbit deschis despre zvonurile potrivit cărora Laurențiu Reghecampf ar fi avut un rol în îndepărtarea sa din club. Fostul oficial al roș-albaștrilor a respins această variantă și a explicat că nu are niciun conflict cu actualul antrenor al echipei.
MM și-a anunțat plecarea joi, iar o zi mai târziu a vorbit pe larg despre decizia luată. În intervenția sa, acesta s-a descris drept „cel mai bun conducător din fotbalul românesc în ultimii 36 de ani” și a amintit cele opt calificări în primăvara europeană.
Mihai Stoica: „Reghecampf nu a contribuit la plecarea mea de la FCSB”
Întrebat la Fanatik dacă Laurențiu Reghecampf l-a lucrat în fața lui Gigi Becali, Mihai Stoica a negat categoric această ipoteză: „Nu a contribuit Reghe”.
Ulterior, fostul oficial a explicat și de ce a insistat ca Alin Stoica și Lucian Filip să rămână în staff-ul echipei. MM a precizat că nu îi considera oamenii săi, ci aprecia loialitatea celor doi, care au rămas la club în momente dificile.
„El a renunțat la Alin Stoica spunându-i lui Gigi că n-are nevoie de el. Doar a spus că are nevoie de el, pentru că știa că eu țin foarte mult la Alin și pot să înțeleg asta. Pentru că el probabil că vrea altceva de la un antrenor secund. Aici s-a creat o foarte mare confuzie.
Alin Stoica și cu Lucian Filip nu sunt «oamenii mei». Au rămas când ne-a fost foarte greu, când Elias a plecat, Pinti a plecat. A venit Mirel cu staff-ul lui, ei n-au mai avut loc. Au avut oferte, dar n-au plecat. Iar pentru mine loialitatea este extrem de importantă.
Dar nu erau oamenii mei că-mi spuneau mie ce se întâmpla la bază. Păi ce să-mi spună? Că eu eram permanent acolo. Faptul că a renunțat la Alin Stoica și la Filip nu am luat-o ca pe un afront. Pur și simplu e normal ca fiecare să-și facă staff-ul lui. Eu am crezut că îl pot ajuta”, a explicat Mihai Stoica.
„Reghe nu își dorea sub nicio formă să plec”
În cele din urmă, Alin Stoica a fost îndepărtat de la FCSB după protestul galeriei, în timp ce Lucian Filip a fost trecut la echipa secundă. Laurențiu Reghecampf va lucra în continuare alături de Costin Curelea și Mihai Pintilii.
Mihai Stoica a vorbit și despre relația cu antrenorul și a susținut că acesta nu și-a dorit plecarea sa. Mai mult, potrivit fostului oficial, Reghecampf ar fi discutat cu Gigi Becali despre o întâlnire prin care să încerce să-l convingă să rămână.
„N-am vorbit cu el zilele astea. Marți mi-a dat un mesaj, dar după nu mi-a mai dat. M-a mai sunat, dar nu aveam ce să vorbesc. Ieri am vorbit cu Gigi și seara târziu am mai vorbit cu câțiva jucători. Reghe nu își dorea sub nicio formă să plec.
A vorbit cu Gigi și i-a zis că vrea să ne întâlnim pentru a mă convinge să rămân. Nu am vorbit pentru că nu prea îmi plac despărțirile. Marius Baciu este un băiat excepțional, dar nu am vorbit cu el după ce a plecat. Nici cu Elias. Așa sunt eu clădit, nu-mi plac chestiile astea lacrimogene.
Nu m-am dus la bază să-mi iau rămas-bun. Am scris pe grupuri și după am ieșit, pentru că nici măcar nu am vrut să văd reacțiile de acolo. Deci, cu Reghe, nu am niciun fel de problemă”, a declarat Mihai Stoica.