Înaintea derby-ului de foc dintre Dinamo și FCSB din Cupa României, Mitică Dragomir a făcut o predicție îndrăzneață despre unul dintre jucătorii-cheie de la FCSB.
Mitică Dragomir, anunț despre un jucător de la FCSB: „Va fi vândut cu peste 10 milioane de euro”
Mitică Dragomir e sigur că elevii lui Zeljko Kopic pot să câștige în fața „roș-albaștrilor”, care vin după 0-0 cu Rapid București.
Dragomir susține că Octavian Popescu, în vârstă de 21 de ani, are toate calitățile necesare pentru a se vinde „pe mulți bani” și estimează un transfer de peste 10 milioane de euro.
În acest sens, el i-a oferit și un sfat lui Gigi Becali, patronul FCSB.
„S-ar putea să câștige Dinamo. Un singur lucru le recomand celor de la FCSB, să nu îl mai schimbe niciodată pe Tavi Popescu, să îl lase să joace și fac pariu pe cât vreți că Tavi Popescu o să fie vândut pe foarte mulți bani.
Peste 10 milioane de euro, fac pariu pe cât vreți. Este singurul care încearcă, are moral de competiție mare. Nu îl dobori cu nimic, nu are emoții. Ăștia sunt fotbaliști de excepție, alții pot să aibă valoare, dar cad din cauza emoților”, a spus Mitică Dragomir, potrivit Fanatik.
Tavi Popescu, originar din Târgoviște este estimat în prezent la o cotă de piață de 1,8 milioane de euro, iar în 2022 atingea valoarea de 4 milioane de euro, potrivit site-urilor de specialitate.