Momente tensionate. Marius Lăcătuș, singurul care nu l-a aplaudat pe comandantul CSA Steaua București, Ștefan Bichir

Marius Lăcătuș a fost singurul care nu l-a aplaudat pe comandantul CSA Steaua București înainte de discursul său. Ce i-a transmis „Fiara” lui Ștefan Bichir

Dintre cei prezenți la acest eveniment aniversar, Marius Lăcătuș a fost singurul care nu l-a aplaudat pe comandantul CSA Steaua București, Ștefan Bichir. Nu e prima oară când „Fiara” îl taxează pentru faptul că echipa nu are drept de promovare.

De altfel, Lăcătuș nu și-a încheiat discursul înainte să îi transmită un mesaj clar lui Bichir: „Să sperăm domnul comandant, că în viitorul cât mai apropiat, dacă se poate, să ne bucurăm din nou de participarea echipei Steaua în Liga 1”. 

Ștefan Bichir, comandantul CSA Steaua București: „Istoria clubului este legată de cifra 7”

Ștefan Bichir a evitat în discursul său să vorbească despre situația echipei de fotbal, blocată în Liga 2, fără drept de promovare pentru al treilea an consecutiv: „Sărbătorim 77 de ani de istorie, 77 de ani în care perfomerii Stelei au realizat mari performanțe atât pentru Steaua, cât și pentru România.

După cum vedeți, istoria clubului este legată de cifra 7, care pentru noi înseamnă mai mult decât un număr, înseamnă magicul 7”, a mai spus comandantul „militarilor”.

Comandantul CSA Steaua București a punctat apoi: „Am vrut să marcăm sărbătoarea a 77 de ani de istorie și legându-ne de cifra 7, am avut onoarea și plăcerea să invităm alături de noi 7 legende ale clubului care au făcut istorie. Din păcate au reușit să vină doar 4. Ceilalți lipsesc din motive obiective. 

Mulțumim Muzeului Fotbalului pentru acordarea sprijinului în organizarea acestui eveniment. La mulți ani, Steaua! La mulți ani, steliști!”. 

2 comentarii la „Momente tensionate. Marius Lăcătuș, singurul care nu l-a aplaudat pe comandantul CSA Steaua București, Ștefan Bichir”

  1. Steaua adevărată este FCSB să fie clar pentru totdeauna, dacă nu ar fii așa să-mi spună mie cineva de unde a răsărit FCSB ul echipa care nu a retrogradat niciodată.!

    Răspunde
  2. Nu aplaudă ca sta cu mana pe buzunare sa nu ii cada banii pe jos, ce mai contează își justifica s-o el laptele ca de aia suge bine banii poporului.

    Răspunde

Lasă un comentariu