Situație penibilă la Concordia Chiajna, între antrenorul Erik Lincar, conducere și Adrian Popa. Pe lângă faptul că echipa e cu mult sub nivelul investițiilor și salariile foarte mari nu se reflectă în joc și rezultate, mai nou conducătorii se ceartă cu mijlocașul de 35 de ani.
Un adevărat circ la Concordia Chiajna, iar Adrian Popa, antrenorul Erik Lincar și președintele Cristian Tănase se bălăcăresc în public, cu declarații spectaculoase prin care să atragă atenția și să capete încredere în fața publicului.
La fotbal sunt codași, dar măcar să fie circ! Concordia Chiajna și Adrian Popa, dispută publică
Adrian Popa crede că este nedreptățit de Concordia Chiajna, mergând la comisii pentru că simte că este discriminat din mai multe privințe, pentru faptul că a fost trimis în tribună la ultimele meciuri, a fost pus să se antreneze singur, fără antrenor și fără medic. Aceasta e partea de adevăr a lui Adrian Popa, care a acuzat și că echipa din Chiajna denunță unilateral contractul.
Un aspect e cert, ambele părți, atât Popa cât și Cristian Tănase, pentru că ei au decis să vorbească despre această problemă, confirmă faptul că totul a plecat de la modul superficial în care se pregătea mijlocașul. Erik Lincar a fost nemulțumit de acest detaliu și i-a transmis personal lui Adrian Popa opinia sa.
Adrian Popa acuză Concordia Chiajna de discriminare: ”Nu mi se pare un mod profesionist de a trata jucătorul”
Conform lui Popa, a fost apoi trimis de antrenor să se pregătească singur, nu alături de lotul Concordiei Chiajna, iar astfel s-a ajuns la comisii.
”Concordia Chiajna a încălcat contractul cu mine și prin tratamentul aplicat a denunțat unilateral contractul. Eu nu am nicio problemă că am fost numai în tribună, pentru că nu am semnat contract de titular. Nu există la nicio echipă asta.
Eu am cerut, printr-o hârtie la AFAN, când am fost exclus din lot, pe 1 septembrie, să mi se respecte contractul și să mă antrenez normal cu echipa, nu singur. La acea hârtie nu mi s-a răspuns nici până azi, iar 30 de zile m-am antrenat singur în marea majoritate, în unele zile chiar și fără doctor și antrenor, în alte zile făceam doar cinci minute de încălzire cu echipa și în rest pe margine câte 8-9 kilometri pe margine de alergare, în timp ce echipa avea joculețe, posesii, finalizare.
Eu nu participam activ la antrenamente, iar mie nu mi se pare un mod profesionist de a trata jucătorul. Țin să precizez că eram singurul jucător în situația aceasta. A fost o perioadă frustrantă și destul de grea. Nu e ușor, la un meci se aleargă 10 kilometri, dar să faci zi de zi aproape același lucru?!
Am încercat să vorbesc cu cei din club timp de o lună. În toată această perioadă eu nu participam la ședințele video, la mesele echipei. Din contră, am fost dat afară de la câteva. Din punctul meu de vedere, nu a fost un mod profesionist de a se comporta un club cu un jucător.
Vor decide comisiile dacă am sau nu dreptate. Le-am tot spus că am venit să joc, să-i ajut să promovăm, am cele mai bune intenții, dar de pe margine, antrenându-te singur, nu ai cum să pui intențiile în practică.
Nu mă gândeam că la vârsta mea și după cariera avută să ajung într-o situație de genul la Concordia Chiajna. Dacă derulăm timpul, eu am mai avut o promovare la care am contribuit decisiv. După aceea, în Liga 1, am avut un sezon extraordinar cu domnul Reghecampf și cred că încă sunt cel mai transfer din istoria clubului. Am și adus bani în club pe lângă prestațiile avute. 500.000 de euro era o sumă importantă la vremea respectivă.
Erik Lincar mi-a spus că își dorea mai multă implicare la antrenamente. Eu i-am spus că mă antrenez. După aceea, m-a trimis să mă antrenez singur și atât. Nu știu dacă antrenorul a făcut asta singur sau cu ajutorul clubului, adică susținut de club. La ce mi s-a întâmplat în această perioadă te gândești că oamenii m-au adus doar pentru a-mi face rău”, a spus Adrian Popa, conform Sport.ro.
Adrian Popa vrea să vadă Concordia Chiajna în genunchi: ”Vor fi sancționați cu interdicție la transferuri”
Un caracter orgolios, Adrian Popa nu vrea să lase de la el și vrea ca echipa din Chiajna să primească interdicție la transferuri pentru modul în care s-a comportat. Își dorește ca echipa care l-a adus în vară să sufere de pe urma tratamentului aplicat, pe care îl consideră unul discriminatoriu.
”N-am nicio așteptare. Vor spune comisiile dacă au încălcat contractul și vor fi sancționați cu interdicție la transferuri și cu ce atrage de la sine chestia asta – plata integrală a contractului. Dacă comisiile vor spune că așa este corect, mergem mai departe până la TAS și vedem ce spun și cei de acolo”, a mai spus Adrian Popa.
Doar un lucru e cert: Adrian Popa, indolent la antrenamente din perspectiva antrenorului echipei Concordia Chiajna, Erik Lincar
Ulterior, a venit cu o reacție și președintele Cristian Tănase, care a punctat că mijlocașul a avut un aer de superioritate în momentul în care Lincar i-a atras atenția că nu se antrenează cum trebuie. Popa i-ar fi spus că știe el ce face și de aici totul a luat o traiectorie dificilă între cei doi, care s-a transformat ulterior într-o ruptură.
Se pare, conform conducătorului, că Adrian Popa a venit cu o atitudine de superioritate la Concordia Chiajna, că l-ar fi luat de sus pe Erik Lincar, chiar și după anumite partide din Liga 2. Antrenorul ar fi vrut, în primă fază, să regleze lucrurile, doar că Popa ar fi continuat cu poziția sa, de fotbalist care a evoluat la FCSB, Reading sau Steaua.
Mijlocașul a vrut să rupă contractul cu Concordia Chiajna, după cum a povestit Cristian Tănase, cerând plata salariilor până în iarnă. Conducerea, pentru că are bani pe care îi aruncă în stânga și în dreapta după bunul plac, dar în declarațiile publice diminuează impactul subiectului, a acceptat până la urmă. Numai că, se pare, Popa s-a sucit și a preferat să continue la Chiajna.
Concordia Chiajna acceptase plata salariilor pentru Adrian Popa, dar mijlocașul s-a răzgândit
Chiar ar fi oferit un răspuns de-a dreptul surprinzător fotbalistul, anume că următorul antrenor după Erik Lincar îl va folosi titular.
”Adi Popa a venit la cererea lui Lincar, având o experiență, un jucător cu ceva în spate, niște performanțe în fotbalul românesc. L-am luat cu brațele deschise și m-am bucurat. Ce s-a întâmplat? Lincar, după 3-4 săptămâni, mi-a spus că anumiți jucători nu se pregătesc așa cum el le trasează sarcinile. Mi-a zis și de Adi Popa și mi-a spus că i-a transmis acest lucru. Adi Popa i-a zis: «Așa mă pregătesc, ăsta sunt, eu știu ce fac».
I-am îndeplinit lui Adi Popa tot ce a vrut. A vrut feșe speciale față de alt gen de feșe. L-am tratat cu maximă seriozitate și maximă iubire. Ce s-a întâmplat mai departe? El a fost titular în primele etape. La un meci din Cupa României, antrenorul a odihnit niște jucători și a spus că lasă acasă niște jucători, inclusiv pe Adi Popa, pentru că nu e mulțumit, că nu poate aia, că nu dă cu capul. Alea sunt treburile lor.
După un meci de la Hunedoara, discuția a fost în felul următor. Lincar a spus că nu se mai bazează pe Pană, Mediop și nici pe Adi Popa. Eu eram plecat din țară. Le-am zis să discute cu jucătorii, iar dacă își găsesc echipe, le dăm transferul sau reziliem. Au reziliat doi jucători, Adi Popa a spus că pleacă, dar a cerut o sumă de bani. Eu nu sunt de acord cu așa ceva, am un alt gen de a rezilia cu jucătorii, amiabil, cu plata la zi eventual.
Am spus că nu vreau să fie o situație penibilă. I-am zis să-i dea ce a cerut, până în iarnă salariile. Adi Popa a spus că vrea suma asta la data de, suma asta la data de… i-am aprobat, chiar dacă eram plecat, dar Adi Popa s-a răzgândit. A zis: «Nu mai plec, rămân aici. Oricum, dacă e o, să-l dați afară pe Lincar și cine vine o să mă bage titular».
Lincar a auzit și i-a spus: ‘Nu mai avem încredere în tine. Tu te pregătești și vedem dacă ne recăpătăm încrederea’. S-a închis perioada de transferuri, a zis că rămâne, că vrea program separat, chestii, că altfel vă trimit notificare”, a spus Cristian Tănase, conform sursei amintite.
Circ total la Concordia Chiajna: Adrian Popa ar fi apelat la primar să-și facă dreptate
Interesant este faptul că Adrian Popa a mers atât de departe încât a cerut ajutorul primarului Chiajnei, Mircea Minea, pentru a fi reprimit în lot și tratat precum ceilalți jucători, a mai precizat Cristian Tănase.
Președintele Concordiei crede că totul este doar o strategie a lui Adrian Popa pentru a lua sume mari de bani de la club, așa cum s-a întâmplat și când fotbalistul era legitimat la Reading și la FCSB.
”Mai departe, a ajuns și la primarul Chiajnei și i-a spus că e discreditat de antrenor, că nu face antrenament cum trebuie cu el, ci separat. Altă greșeală a lui Adi Popa. A trecut peste mine și a ajuns la primarul Chiajnei, care ne ajută, dar nu se implică, că nu face trafic de fotbal – își dă o părere ca suporter, ca prieten al meu. Ce voia Adi Popa, să mă sune primarul Chiajnei și să-mi dea dispoziție mie sau lui Lincar?
I-am spus apoi că cel mai bine e să realizeze pentru a nu fi o situație penibilă. În vestiar a vorbit că sunt mai multe grupuri, că ăla face atmosferă neplăcută. Deci cam asta a făcut Adi Popa la Chiajna! Mi-a trimis notificare de la AFAN, că e discriminare, dar el se dezbracă în același vestiar, cu același echipament, pe același teren. Preparatorul fizic îi dădea program.
Adi Popa a fost titular 4 meciuri, iar în 4 nu s-a bazat antrenorul pe el. Lincar l-a chemat luni și i-a spus: «Băi, Adi, am câștigat și noi cu Slatina. Chiar dacă ai vorbit urât despre mine, dacă vei merita și te antrenezi cum trebuie, mă voi gândi dacă meriți să intri în lot sau titular».
Dar ce s-a întâmplat? Domnul Popa ne-a dat în judecată! Ne-a formulat o notificare prin care vrea să rupă unilateral contractul pe baza unor motive. El făcea încălzirea cu echipă, pe același teren. El filma antrenamente, ceas la mână, îți dai seama?! Urât, penibil, ce să mai…
Lincar, acum 2-3 săptămâni, după ce s-a aflat chestia că a spus că va fi dat afară antrenorul și își așteaptă rândul, ce încredere să mai aibă? Lincar a dat o masă și nu l-a invitat, normal. I-a zis: «Tu n-ai ce să cauți aici. Eu plătesc masa». La botez, la ceva, dacă nu ești invitat, nu te duci, nu?
Săptămâna trecută mi-a venit pe telefon o notificare adresată clubului prin care el vrea să rupă contractul cu Chiajna, spunând că l-am înjosit noi. Nici vorbă de așa ceva! El, dacă știa că a făcut această notificare, putea să spună, în momentul în care a avut ultima discuție cu Lincar, că pe el nu îl interesează să revină în lot, pentru că el vrea să rupă contractul, că «m-ați umilit, v-ați bătut joc de mine și vă pun să plătiți daune pentru că eu sunt Adi Popa, care am jucat în Anglia, am stat de pomană pe acolo și le-am luat banii ălora. Așa am făcut și la FCSB, asta vreau să fac la Chiajna». Chiajna, care l-a dat fotbalului mare„, a mai precizat Tănase.
Adrian Popa, adus la Concordia Chiajna chiar la cerința lui Erik Lincar
Adrian Popa a început ca titular sub comanda lui Erik Lincar, iar în primele două jocuri a fost înlocuit pe final, în partidele cu FK Miercurea Ciuc, scor 3-0, și CSM Alexandria, scor 0-1. În următoarele două a fost integralist, în 6-0 cu Progresul Spartac și 0-1 cu CSC Șelimbăr, însă apoi a dispărut din lot. A absentat de la a partidele cu Corvinul Hunedoara, Steaua, CSM Reșița și CSM Slatina.
”El, din punct de vedere fizic, nu stă foarte bine, nici nu s-a implicat cum mi-aș fi dorit eu la antrenamente, așa că e în afara lotului, nu e niciun fel de problemă. Nu a fost în lot nici la Hunedoara.
Cu Adi Pop am jucat în celelalte două meciuri de acasă și am pierdut. Adică… Sincer vă zic, în fotbalul românesc nu cred că se simte vreodată lipsa vreunui jucător”, spunea Erik Lincar la jumătatea lunii septembrie, despre situația lui Adrian Popa.
Adrian Popa, triplu campion al României
În România, Adrian Popa a jucat pentru FCSB în două perioade diferite: 2012-2017 și 2019-2020. De-a lungul carierei, a mai evoluat pentru FC Timișoara, CS Buftea, Gloria Buzău, Universitatea Cluj, Concordia Chiajna, Reading, Al-Taawon, Ludogoreț, FC Voluntari și Academica Clinceni.
Mijlocașul originar din Horezu are 24 de meciuri pentru naționala României și patru goluri. La nivelul echipelor de club, are trei titluri în România, cu FCSB, un campionat în Bulgaria și prezențe în grupele Europa League și Champions League.