FCSB – Farul Constanța se joacă vineri, de la ora 21:00, în runda a cincea din Liga 1.
Înaintea meciului cu Farul, Gigi Becali a declarat că va folosi echipa a doua a FCSB pentru a-și menaja titularii obișnuiți în vederea returului cu Sparta Praga, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor.
Reacția lui Gică Hagi după anunțul lui Gigi Becali privind folosirea echipei a doua la FCSB – Farul
Întrebat despre strategia FCSB, Gică Hagi a evitat să comenteze în detaliu. Managerul tehnic al Farului este însă convins că echipa bucureșteană va alinia un prim 11 competitiv, în ciuda absențelor anunțate.
„N-avem unde să știm lucrul ăsta, dacă e un avantaj sau dezavantaj (n.r – că FCSB va folosi jucătorii care au evoluat mai puțin). Eu știu că voi întâlni o echipă foarte bună, competitivă, care știe fotbal, care face ambele faze și are jucători foarte buni. Trebuie să ne depășim pentru a spera la o victorie.
Întâlnim campioana României şi este o provocare pentru tot ce înseamnă Farul. Trebuie să ne depăşim, să facem un meci mare pentru că adversarul este foarte bun.
Scopul nostru este să jucăm bine, să câştigăm, aceasta este identitatea noastră dintotdeauna pentru că victoria aduce bucurie. Trebuie să fim reactivi, foarte buni şi să facem un meci fără greşeală ca să sperăm să câştigăm. Vom merge să fim noi, cu toate că adversarul cred că ne va pune în dificultate. Suntem pregătiţi, am venit după un meci foarte bun acasă”, a spus Gică Hagi.
FCSB a început modest campionatul, cu doar două puncte în primele trei etape. Echipa lui Elias Charalambous și Mihai Pintilii ocupă locul 15, penultimul, însă are și o restanță, partida din weekend-ul trecut, contra lui FC Botoșani, fiind amânată.
De partea cealaltă, nici Farul nu arată grozav. Trupa lui Gică Hagi a marcat primele goluri abia în etapa a patra, la victoria cu Poli Iași, scor 2-0.
FCSB, cu echipa a doua la meciul cu Farul
Gigi Becali anunță că FCSB va miza pe jucătorii care de obicei sunt rezerve, titularii obișnuiți urmând să fie menajați pentru returul cu Sparta Praga, de săptămâna viitoare. Motivul? Miza financiară uriașă din competițiile europene.
„La meciul cu Farul va fi a doua echipă. Ce să facem? Șut, Lixandru, Olaru, Băluță, Ngezana, David Miculescu nu vor fi. Nici Radunovic, nici Crețu. Deci toată echipa va fi schimbată! Asta e, ce dacă? Jucăm cu nașul, ce să facem?
Eu știu că punctele sunt foarte importante, dar s-a făcut o analiză și am văzut că o echipă care trece în primăvara europeană din Liga Campionilor poate câștiga 70 de milioane de euro. Noi o putem face cu ajutorul lui Dumnezeu. Dacă câștigi zeci de milioane, nu mai ai treabă”, a spus Gigi Becali.