Regretă că l-au transferat pe fotbalistul de la FCSB

Darius Olaru nu traversează perioada pe care și-ar fi dorit-o în Belgia. Transferat în vara acestui an de Union Saint-Gilloise, fostul căpitan al FCSB a ajuns în centrul criticilor presei belgiene, care consideră că mutarea sa nu s-a ridicat până acum la nivelul așteptărilor.

Publicația Le Soir a analizat transferurile realizate de formațiile belgiene în perioada de mercato din vară, iar concluzia în cazul lui Olaru a fost una negativă. Jurnaliștii belgieni îl consideră singurul fotbalist adus de Union Saint-Gilloise care a dezamăgit, deși a primit suficiente oportunități pentru a demonstra ce poate.

„Singurul transfer care a dezamăgit până acum este cel al lui Darius Olaru. În vârstă de 28 de ani, acesta a ajuns la Union cu o reputație solidă, fiind căpitanul experimentat al celor de la FCSB. Până acum, însă, nu a reușit să convingă cu adevărat. Și nu din lipsă de oportunități, întrucât a fost titular în mai multe meciuri”, au scris belgienii de la Le Soir.

Darius Olaru, cifre modeste în Belgia

Union Saint-Gilloise a avut așteptări mari de la mijlocașul român, care venea după mai multe sezoane în care a fost unul dintre oamenii importanți ai FCSB. Experiența acumulată în România și statutul de fost căpitan al campioanei au cântărit în decizia belgienilor de a-l transfera.

Până în acest moment, Olaru a bifat zece meciuri pentru noua sa echipă, reușind să contribuie cu un gol și o pasă decisivă. Cifrele nu sunt însă suficiente pentru a-i convinge pe jurnaliștii belgieni că transferul a fost unul inspirat.

Potrivit Transfermarkt, cota de piață a lui Darius Olaru este de 4,5 milioane de euro.

Fostul căpitan al FCSB are acum misiunea de a schimba impresia lăsată în primele luni la Union Saint-Gilloise și de a demonstra că poate deveni un jucător important în campionatul Belgiei.

Lasă un comentariu