FCSB va evolua în primul tur preliminar din Champions League contra celor de la Virtus, campioana din San Marino, și, în cazul foarte probabil al unei calificări, va da piept cu Maccabi Tel Aviv în runda următoare.
Gigi Becali a promis investiții semnificative în transferuri pentru a întări echipa în vederea accederii în cea mai prestigioasă competiție intercluburi, dar până acum a achiziționat doar trei jucători: David Kiki (30 de ani), Daniel Popa (28 de ani) și Marius Ștefănescu (25 de ani).
În acest context, Marius Șumudică a propus la FCSB un jucător despre care crede că ar putea ajuta echipa să-și îndeplinească obiectivul: Florin Niță (36 de ani), portarul naționalei României, care este liber de contract după ce înțelegerea sa cu Gaziantep a expirat în această vară.
Cu toate acestea, finanțatorul roș-albaștrilor, Gigi Becali, a respins din start această propunere, spunând: ”Mă, Șumi, nu mai vorbi aiurea”.
”Eu, în momentul de față, ca FCSB să aibă șanse în Liga Campionilor, prima mutare pe care aș face-o e Niță, care a rămas liber de contract și nu vrea să continue la Gaziantep. E un jucător care ține vestiarul, un caracter deosebit. E al doilea portar din Turcia, după Muslera”, a spus Marius Șumudică.
”Păi, Niță vine rezervă? Eu iau un portar căruia să-i dau 7-8.000, să fie rezervă! N-am cum să dau salariu 30-40.000. Mă, Șumi, nu mai vorbi aiurea. Dacă e al doilea portar din Turcia, cum să vină la mine?”, a replicat Gigi Becali, potrivit Fanatik.
”Știți ce salariu a avut Niță la Gaziantep? 400.000 (n.r.- de euro pe an)”, a continuat Șumudică. ”Eu îi dau 400.000 unui portar? Am băut gaz? Nu-i dau nici 20.000. De ce să-i dau, dacă am cel mai bun portar din România (n.r.- Târnovanu)?”, a fost răspunsul patronului de la FCSB.
”Șumi” a concluzionat: ”Nu e niciodată mai bun ca Niță! Niciodată!”.
Niță a petrecut 4 ani și jumătate la FCSB, cu care a cucerit 5 trofee, printre care două titluri de campion al României. În ianuarie 2018, portarul a fost cedat la Sparta Praga, în schimbul a 1,35 de milioane de euro.
- 117 meciuri a adunat Niță la FCSB, iar în 45 dintre ele nu a primit gol.