Surpriză mare în Ghencea: CSA Steaua a depus dosarul pentru Superligă și așteaptă să ia licența: “Au lucrat mai mulți, în proporție de 99% e OK”

CSA Steaua nu are drept de promovare, dar asta nu pare să îi oprească pe oficialii clubului Armatei să spere că vor juca în Superliga, chiar din sezonul viitor. De aceea gruparea din Ghencea a început demersurile pentru obținerea licenței. Chiar dacă, în acest moment, pare doar un demers pentru fani.

CSA Steaua a depus dosarul pentru Superligă. „Sperăm să se rezolve”

Deși Legea Sportului nu le permite militarilor, în acest moment, să promoveze, aceștia tot fac demersurile pentru a obține dosarul de licențiere. Iulian Miu, fostul fundaș și actual oficial al Stelei a explicat situația.

99% dosarul este în regulă, acum așteptăm raportul preliminar. Am lucrat mai multe persoane la acest dosar. Variante avem de promovare. Știu că s-a tot zvonit că se va face o asociație, dar nu cred că este cazul. Sunt mai multe variante, cu schimbarea legii sportului sau cu asociaţia sau societatea. Îmi doresc ca Steaua să aibă drept de promovare, să se facă acea societate. Cred că se va rezolva cu timpul, se va găsi o soluţie şi Steaua va avea drept de promovare. Cred că cei care ar trebui să se gândească sau sunt răspunzători pot face ceva, a spus Miu, la Orange Sport

Lasă un comentariu