Zeljko Kopic: ”Vreau jucători care prin calitatea lor să merite să poarte tricoul lui Dinamo!”

Oțelul Galați – Dinamo s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, în etapa a zecea din Superliga României.

Zeljko Kopic a declarat că este mulțumit de rezulttatul obținut de Dinamo pe terenul celor de la Oțelul Galați, chiar dacă ”Câinii Roșii” au irosit ocazii importante. Totuși, croatul spune că în opinia sa, este un rezultat echitabil.

A fost un joc bun, multă intensitate. Sunt mulțumit. Au dominat în prima repriză, am avut un pressing bun, am marcat, dar nu am avut posesia. În repriza a adoua am început să controlăm jocul. Le-am dat oportunitatea unor jucători tineri și pot să fiu satisfăcut.

Puteam câștiga la ocazia lui Caragea, dar să fiu sincer, cred că este un rezultat echitabil. Nu vorbesc despre deciziile arbitrilor. Este treaba lor, eu trebuie să le respect deciziile.

Unii jucători au probleme, unii au jucat la echipele naționale. Terenul nu este perfect, iar aceste microtraume sunt mai numeroase. Trebuie să trecem prin aceste momente dificile și să așteptăm momentul când vor fi refăcuți toți jucătorii.

Îmi place să joc un fotbal frumos, să ne creăm ocazii, dar fără atitudine nu poți face lucruri bune. Am văzut că Patriche și ceilalți jucători au dat maximum. Asta îmi doresc întotdeauna. Da! (n.r. încă așteaptă jucători). Avem un președinte, avem un departament de scouting. Ei știu ce profil de jucător îmi doresc. Vreau jucători care prin calitatea lor să merite să poarte tricoul lui Dinamo”, a spus Zeljko Kopic.

Lasă un comentariu