Adrian Ilie, dorință clară înainte de aniversare: „Mi-aș dori ca Universitatea Craiova să câștige titlul”
Adrian Ilie, în vârstă de 50 de ani, a oferit un interviu exclusiv pentru Digi Sport, cu doar câteva zile înainte de a-și sărbători ziua de naștere. Fostul internațional român a vorbit deschis despre lupta la titlu în SuperLiga României și despre evoluția fotbalului românesc.
Născut la Craiova, Ilie și-a exprimat susținerea față de Universitatea Craiova, echipă pe care o vede merituoasă pentru câștigarea campionatului în acest sezon.
„Mi-aș dori sincer Craiova să câștige campionatul. Nu a câștigat de foarte mult timp. 34 de ani. Pentru oamenii de acolo, parcă a trecut foarte mult timp. Oamenii merită, pentru oraș. Craiova tot timpul a fost acolo, a investit bani.
S-au mai împărțit campionatele, mai ia și Rapidul, mai ia și Dinamo. Să se mai împartă, să fie toți fericiți. Dar nu cred că îi lasă Gigi (n.r. Becali). E greu pentru că el inveștește foarte mult. Parcursul pe care l-au avut și în campionat și în Europa dovedește că au cea mai bună echipă.”, a declarat Adrian Ilie pentru Digi Sport.
Pe lângă dorința ca echipa olteană să câștige titlul, fostul atacant al Generației de Aur a analizat și starea generală a fotbalului din România. Ilie este de părere că sportul rege autohton se află într-o perioadă de ascensiune.
„Am fost și mai slabi ca acum. În urmă cu câțiva ani am trecut printr-o perioadă mai puțin bună. În ultima vreme, și cu echipa națională, și cu echipele de club, încet încet eu cred că avem un plus în campionat de la an la an. Eu mi-aș dori să avem mai multe echipe în cupele europene, în Europa League, în Conference League. FCSB a dovedit anul acesta că se poate. Dacă în Europa League s-a putut anul acesta, de ce nu și în Champions League.”, a mai spus „Cobra”.