În ultimul meci, FCSB a reușit să o învingă pe Dinamo, scor 2-1.
Cele două echipe s-au întâlnit în a doua etapă a noului sezon din Superliga României, pe stadionul „Arcul de Triumf”, după ce negocierile dintre FCSB și CSA Steaua cu privire la închirierea arenei „Steaua” din Ghencea au picat.
Ce a spus dinamovistul Giani Kiriță despre conflictul FCSB – CSA Steaua
Giani Kiriță a vorbit despre conflictul FCSB – CSA Steaua și a evidențiat faptul că pentru el clubul patronat de Gigi Becali e continuatoarea Stelei București, echipa care în 1986 a câștigat Cupa Campionilor Europeni împotriva Barcelonei.
„(n.r – pentru tine CSA există?) Sincer, nu. Pentru că nea Gigi a luat echipa asta exact când era Steaua. A preluat-o, a salvat-o. De ce să nu-i dai omului meritul? A investit, a dus-o mai departe. De ce să fie conflictul ăsta? Nu ajută pe nimeni cu nimic.
Uitați ce se întâmplă. Pe Ghencea? Păi ce meciuri aveam pe Ghencea. Când mergeam în Ghencea știam că mergem în casa lor și eram mai montați să îi batem acolo în templul lor și asta trebuie să aibă și FCSB.
(n.r. – FCSB este Steaua?) Cu siguranță!”, a spus Giani Kiriță, potrivit Fanatik.
FCSB – Dinamo 2-1
„Roș-albaștrii” au făcut o primă repriză perfectă. Mai întâi, echipa pregătită de Elias Charalambous a deschis scorul în minutul 30 prin Florinel Coman. Ulterior, Darius Olaru a majorat diferența în minutul 35.
În repriza a doua, jocul FCSB-ului s-a stins însă. Dinamo a redus din diferență în minutul 83 prin Goncalo Gregorie, iar tabela a rămas nemodificată până la capătul celor 90 de minute.
Echipele de start
- FCSB: Târnovanu – Pantea, Dawa, Haruț, Radunovic – Olaru, Șut, Djokovic – Băluță, Miculescu, Coman
- Dinamo: Golubovic – Moura, Giafer, Grigore, Amzar – Ghezali, Larrucea, Iglesias, Roșu – Bani, Abdallah