Chiar dacă a părăsit de ceva vreme CSA Steaua, Marius Lăcătuș rămâne vigilent în privința evoluțiilor clubului din Ghencea. El observă că echipa „militară” nu înregistrează progrese în ceea ce privește obținerea dreptului de promovare. În opinia lui Lăcătuș, șansele de promovare în acest sezon sunt minime, exprimându-și pesimismul. Totuși, consideră că este necesară o schimbare de strategie pentru club, sugerând că Steaua ar trebui să se concentreze mai mult pe promovarea tinerilor din propria academie, aducându-i în Liga 2 pe cei mai talentați dintre aceștia.
„În cazul în care condițiile actuale nu se schimbă, și dacă va mai trece un an și tot nu vei avea drept de promovare, eu cred că trebuie să schimbi obiectivul. Să meargă mai mult pe mâna jucătorilor de perspectivă. Unii sunt chiar acum în lotul echipei mari, unii sunt la academie. Să se orienteze spre jucătorii tineri, de perspectivă din țară.
Altfel, nu știu de ce trebuie să aduci jucători străini și experimentați, dacă nu ai drept de promovare. Vor spune că au obiectiv play-off-ul”, a spus Marius Lăcătuș la Digi Sport.
Steaua a început anul pe locul 7 în clasamentul Ligii 2, cu 22 puncte acumulate în 15 partide, la un punct de poziția a 6-a. În urma eșecului de la CSM Reșița, scor 0-1, a căzut pe locul 9, la trei puncte de locul 6.
„Nu mă mai uit la clasament ca să văd unde e Steaua. E departe de playoff. Cât despre primele două clasate, știam că nu au drept de promovare. Sunt echipe care au demonstrat pe teren că-și merită locul acolo.
Este o problemă a Federației, care trebuie reglementată.
Se poate întâmpla să ai și un sezon mai puțin reușit. Nu cred că este un sfârșit pentru Oprița. El și-a asumat acest lot încă de la începutul sezonului.
Sunt jucătorii pe care a putut să-i aducă în condițiile date. Toate transferurile el le-a făcut. Cred că va continua. Dacă vor găsi, până la urmă, formula pentru a promova, atunci va fi un imbold și pentru el și pentru jucători.
Dar, la anul, dacă tot nu vor avea drept de promovare, eu cred că lucrurile se vor schimba. Nu cred că Steaua este un club ca un sac fără fund. Sunt niște bani care sunt investiți în jucători cu experiență.
Cred că va fi mai bine să investești în tineri, pe care mai apoi să-i poți vinde la echipe de top din România. Măcar asta să facă”, a mai spus Lăcătuș despre situația Stelei din campionat.
si daca pune accentul pe tineri , tot in B ramane, liga 2, nu se face prostii din armata de ras, si ar trebui sa si dea demisia, ca li s a spus de la inceput ca nu au drept de promovare, da prosti ce au crezut ca se schimba toate , pt ei, credeau ca UEFA doarme si nu vad jocirile pe care vrea sa le faca armata, si au pus si ministru incult si prost care nu a citit directivele UEFA, asa prost era ca nu stia daca ne ataca cineva, si a batut joc de el astia de la psd, singura posibilitate este sa se lase in genunchi in fata lui BECALI si sa fuzioneze cu FCSB, INDEPLININDUI TOATE CLAUZELE PUSE DE BECALI, numai asa veti vedea csa in liga 1, uninduse cu FCSB
si daca pune accentul pe tineri , tot in B ramane, liga 2, nu se face prostii din armata de ras, si ar trebui sa si dea demisia, ca li s a spus de la inceput ca nu au drept de promovare, da prosti ce au crezut ca se schimba toate , pt ei, credeau ca UEFA doarme si nu vad jocirile pe care vrea sa le faca armata, si au pus si ministru incult si prost care nu a citit directivele UEFA, asa prost era ca nu stia daca ne ataca cineva, si a batut joc de el astia de la psd, singura posibilitate este sa se lase in genunchi in fata lui BECALI si sa fuzioneze cu FCSB, INDEPLININDUI TOATE CLAUZELE PUSE DE BECALI, numai asa veti vedea csa in liga 1, uninduse cu FCSB ,, CA LA PROSTI NUMAI LA ACEST SAIT SE POATE INTAMPLA ASA CEVA, CA LA PROSTI