Dan Șucu e acționarul majoritar al Rapidului.
Afaceristul are 70% din acțiunile de la Rapid, în timp ce celălalt acționar, Victor Angelescu, deține 30%. Dan Șucu a devenit patron la gruparea giuleșteană în mai 2022.
„Cine e adevărata Steaua?” Dan Șucu a răspuns fără ezitări
Întrebat despre conflictul FCSB – CSA Steaua, Dan Șucu a precizat că pentru el echipa care e continuatoarea Stelei București, cea care în 1986 a reușit să câștige Cupa Campionilor Europeni, e FCSB.
„(n.r. Cine e adevărata Steaua?) Pentru mine e oarecum evident că echipa cu performanță actuală e cea care e continuatoarea (n.r. adică FCSB). FCSB, da. Ea e cea care continuă, care are performanțe, care umple stadionul”, a spus Dan Șucu la televiziunea DigiSport.
FCSB se află în acest moment pe prima poziție în Superliga României cu 18 puncte. În consecință, echipa pregătită de Elias Charalambous a înregistrat șase victorii și o înfrângere după șapte meciuri disputate în primul eșalon.
Ce a câștigat, de fapt, FCSB în urma deciziei luate de Înalta Curte de Casație și Justiție
Marți, 28 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat verdictul final cu privire la recursul făcut de FCSB în cazul deciziei luate de Curtea de Apel în 2021
Pe scurt, vicecampioana poate considera că a avut câștig de cauză la ÎCCJ, pentru că s-a dispus rejudecarea cazului la Curtea de Apel, care a decis în 2021 că Clubul Sportiv al Armatei Steaua are drept de proprietate asupra palmaresului din perioada 1947-1998, și că reprezentanții clubului din Ghencea nu au înstrăinat niciodată palmaresul Secției de Fotbal către alte entități, iar AFC Steaua a preluat clubul în 1998 fără ca palmaresul să fie transferat.
Tot atunci s-a constatat, de asemenea, și faptul că FCSB nu a preluat, la momentul înființării (2003), nici măcar palmaresul deținut de AFC Steaua, ci doar dreptul de participare în primul eșalon.
Practic, decizia luată în cursul zilei de marți de ÎCCJ nu „transferă” palmaresul din acea perioadă la FCSB și nicidecum nu confirmă, într-un fel sau altul, că echipa lui Gigi Becali ar fi continuatoarea Stelei!