După ce Dinamo a avut o poziție clară și a anunțat că FCSB e Steaua, răspunsul clubului din Ghencea nu a întârziat să apară.
„Militarii” au oferit un răspuns la poziția pe care Dinamo a avut-o în râzboiul dintre FCSB și CSA Steaua.
CSA, răspuns oficial după ce Dinamo a anunțat că FCSB e Steaua
„Câinii” au spus că urmează să joace cu continuatoarea Stelei, iar acest lucru i-a iritat pe cei din Ghencea.
„Steaua este Steaua. Nu ne-am numit și nu vom purta niciodată alt nume, cu atât mai puțin o înșiruire de consoane. Noi, Clubul Sportiv al Armatei Steaua, suntem Steaua, justiția a decis că nu am cedat niciodată patrimoniul nostru, mai exact marca, numele sau palmaresul.
Evoluăm pe stadionul Steaua, din bulevardul Ghencea, iar pe echipamentele sportivilor noștri sunt imprimate siglele istorice ale Stelei.
Întrebările, tot mai frecvente, de tipul „Cine este adevărata Steaua?” nu își au rostul. Steaua suntem noi, iar când o spun Marius Lăcătuș, Tudorel Stoica, Gabi Balint, Victor Pițurcă, Anghel Iordănescu și mulți alții, credem că nu mai este nimic de adăugat.
Am făcut aceste precizări pentru a clarifica o statistică postată pe contul de facebook al unuia dintre cele trei cluburi care poartă numele Dinamo, mai exact S.C. Dinamo 1948 S.A”, a fost mesajul postat pe Facebook de Steaua.
De la ce a pornit totul
Toată tensiunea dintre Dinamo și Steaua a pornit astăzi, 15 noiembrie, după ce „câinii” au anunțat pe Facebook că urmează să joace contra echipei istorice din Ghencea.
Imediat au început reacțiile în mediul online și au culminat cu reacția grupării pregătite de Daniel Oprița.
„Primul derby, prima victorie La început a fost CSCA (Clubul Sportiv Central al Armatei). Apoi s-a numit CCA (Casa Centrală a Armatei), CSA Steaua (Clubul Sportiv al Armatei Steaua), acum e FCSB.
Pe scurt, Steaua, oricare ar fi ea. Dinamo a rămas Dinamo de la înființare până astăzi. Povestea unicului derby al fotbalului nostru a început în 1948, pe 20 noiembrie, cu victoria „câinilor roșii”, 1-0, prin golul marcat de Marian Apostol.
A fost primul episod în campionatul României, Divizia A pe vremuri, Liga 1 sau, de anul trecut, SuperLiga. De-atunci s-au adunat 151 de meciuri în prima ligă și, orice ar spune unii, statistica nu poate fi mințită.
Avem 49 de victorii, cu una mai mult decât ei, 48, celelalte 54 de întâlniri terminându-se la egalitate. Din 48 până în anii 70, dominația alb-roșie făcea înconjurul lumii și nu putea fi pusă la îndoială nici de clubul Armatei.
Cea mai lungă serie de victorii consecutive în fața rivalei, reținută în istoria campionatului, a fost consemnată între 25 octombrie 1970 și 10 iunie 1973, când Dinamo avea să câștige 6 derby-uri.
Era echipa fraților Nunweiller, Sălceanu, Lucescu, Dinu, Dumitrache. Astăzi am deschis prima filă din cartea de istorie a acestui derby, de mâine, în fiecare zi, ne vom aminti de cele mai frumoase 10 victorii trăite împotriva rivalilor”, este anunțul postat pe Facebook de Dinamo.
Suporterii Stelei au răbufnit și ei pe rețelele sociale
Un alt mesaj dur a venit din partea suporterilor Stelei, care au reacționat și ei tot pe Facebook.
Au dreptate, primul lor derby, conform instanțelor (decizia marca și palmares), poate fi luat în considerare doar după 2017 și a fost câștigat de SCD 1948. În rest, se perpetuează aceleași afirmații și dezinformări în jurul Stelei. Indiferent în ce ligă ar evolua, indiferent de atacurile din partea unor indivizi dubioși și a presei tendențioase, fotbalul românesc se învârte, în esență, în jurul Stelei.
Derbyul clonelor ar putea fi confirmat chiar și de Burleanu, atunci când a clarificat aspectele legate de continuitate: sediul și stadionul, sigla și palmaresul. Cele două cluburi din prima ligă nu mai au nimic în comun cu vechile echipe. Cât vă mai mințiți între voi, falșilor?
Singurul meci cu adevărat relevant între Steaua și Dinamo este, poate, doar la rugby, unde cele două cluburi istorice ale României se întâlnesc cu adevărat peste câteva zile.
Totuși, este remarcabil modul în care toate „clonele” s-au coalizat într-o singură săptămână”, au scris cei de la AS47 pe Facebook.